x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Hoţi ghinionişti / Au spart un oficiu poştal şi au găsit doar 300 de lei

Hoţi ghinionişti / Au spart un oficiu poştal şi au găsit doar 300 de lei

14 Ian 2009   •   00:00

Oficiul poştal din localitatea constănţeană Deleni a fost spart de hoţi, în noaptea de marţi spre miercuri. Hoţii s-au dovedit a fi total neinspiraţi, ei găsind în fişetele instituţiei suma de 300 de lei, arată Agerpres.



Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa, lucrătorii unităţii au constatat, miercuri dimineaţă, odată cu începerea programului de lucru, că gratiile de la uşa de acces fuseseră îndepărtate prin tăierea belciugelor şi scoaterea lacătului ce asigura grilajul metalic. "Hoţii au furat 300 de lei, singurii bani pe care i-au găsit într-un birou, suma respectivă provenind din vânzarea de butelii. La Oficiul poştal Deleni se comercializează şi butelii pentru aragaz", au menţionat, pentru AGERPRES, surse din IPJ.Potrivit acestora, bunurile din incinta unităţii nu au fost răvăşite. Oficiul poştal spart nu avea nici un fel de pază asigurată, singura măsură de protecţie fiind montarea de grilaje metalice.

×
Subiecte în articol: romania