x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Hoții au inventat o nouă metodă de a jefui persoanele vârstnice

Hoții au inventat o nouă metodă de a jefui persoanele vârstnice

28 Iun 2015   •   14:12
Hoții au inventat o nouă metodă de a jefui persoanele vârstnice
Sursa foto: antena3.ro

Doi bărbaţi care, sub pretextul că vor să cumpere tichete de călătorie, au furat din casa unor bătrâni din comuna suceveană Udeşti o cutie în care se aflau 10.000 de lei, iar poliţiştii suceveni fac cercetări, dar şi o campanie prin care informează bătrânii cum să evite astfel de situaţii.

Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, un bătrân de 87 de ani a căzut victimă hoţilor, fiindu-i furată dintr-o bucătărie de vară suma de 10.000 lei. Astfel, în timp ce bărbatul era în câmp la cosit, soţia sa a rămas acasă şi doi bărbaţi pe care nu-i cunoştea i-au cerut să le vândă cupoane de călătorie, scrie antena3.ro.

Bătrâna, crezând că face o afacere rentabilă, le-a vândut 20 tichete de călătorie pentru suma de 100 lei, după care a mers în bucătăria de vară şi a pus banii într-o cutie de plastic în care mai avea 10.000 lei.

Ulterior, a ieşit afară, lăsând cutia pe pat întrucât unul dintre cei doi, care a rămas în curte, i-a cerut o sârmă. Femeia a mers în spatele curţii şi i-a adus o sârmă, iar când a intrat în bucătărie a constatat că lipseşte cutia în care avea cei 10.000 lei, actele de identitate ale ei şi ale soţului său.

În acest caz, poliţiştii fac cercetări pentru furt calificat. Pentru evitarea unor situaţii similare, după ce astfel de furturi au fost sesizate în mai multe localităţi, a început o campanie, în special în rândul bătrânilor din mediul rural, pentru a le explica modul în care acţionează hoţii şi cum să se protejeze.

Astfel, au fost distribuite în Suceava şi zona Vatra Dornei două mii de pliante informative în care sunt prezentate măsurile de prevenire, iar în mediul rural, poliţiştii au discutat cu persoanele vârstnice, fiindu-le prezentate modul de acţiune al infractorilor şi soluţii pentru prevenirea unor asemenea situaţii.

×
Subiecte în articol: hoti batrani inselaciune inselatorie suceava