x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator IGPR: Peste 9.000 de poliţişti vor acţiona zilnic în perioada sărbătorilor de Paşti

IGPR: Peste 9.000 de poliţişti vor acţiona zilnic în perioada sărbătorilor de Paşti

21 Apr 2022   •   21:00
IGPR: Peste 9.000 de poliţişti vor acţiona zilnic în perioada sărbătorilor de Paşti

Peste 9.000 de poliţişti vor acţiona, zilnic, la nivel naţional, în perioada 22-25 aprilie, pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, atât în zonele cu aflux mare de persoane, cât şi în proximitatea lăcaşurilor de cult.

"Vor fi asigurate măsuri pentru menţinerea ordinii publice în locurile aglomerate (gări, aerogări, pieţe, târguri, oboare etc.), în proximitatea lăcaşurilor de cult, unde urmează a se desfăşura slujbe religioase, precum şi în localităţile turistice, zonele de agrement şi spre punctele de trecere a frontierei", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) 

Poliţiştii rutieri vor acţiona pe căile de acces ce converg spre lăcaşurile de cult şi zonele de agrement, în punctele cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi blocajelor rutiere, dirijarea, fluidizarea şi controlul circulaţiei pe principalele căi de comunicaţie spre şi dinspre staţiunile turistice.

Pentru monitorizarea traficului rutier şi coordonarea dispozitivelor de circulaţie, pe principalele artere, în intervalele în care se preconizează un trafic intens, vor fi folosite elicoptere din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie, în funcţie de condiţiile atmosferice şi de evoluţia valorilor de trafic înregistrate.

"În această perioadă, 1.600 de poliţişti rutieri, în medie, zilnic, vor acţiona pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi pentru prevenirea accidentelor grave şi fluidizarea traficului pe căile de acces din zona lăcaşurilor de cult şi a staţiunilor turistice", arată sursa citată.

Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie grave şi menţinerea unei atitudinii prudente în trafic, poliţiştii rutieri vor acţiona, în medie, cu 370 de aparate radar în întreaga ţară.

Poliţiştii de la transporturi vor asigura măsurile de ordine publică, zilnic, în trenuri de călători, în staţii şi triaje de cale ferată, aerogări şi de porturile de la Marea Neagră sau pe Dunăre.

Potrivit sursei citate, în noaptea de Înviere, pentru menţinerea ordinii publice la manifestările religioase, vor fi angrenaţi poliţişti rutieri, de la ordine publică, de investigaţii criminale şi din cadrul altor structuri.

"Recomandăm cetăţenilor să circule prudent şi să nu conducă dacă au consumat băuturi alcoolice. De asemenea, le recomandăm să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri, care se află în trafic pentru siguranţa tuturor", precizează IGPR.

×