Potrivit IGSU, pompieri au intervenit luni pentru stingerea a 87 de incendii, în timp ce echipajele SMURD au răspuns la peste 1.400 de solicitări pentru asistență medicală de urgență.
În plus, salvatorii au desfășurat 330 de misiuni pentru protecția comunităților, reușind să salveze 10 persoane aflate în situații critice. De asemenea, au intervenit în șase cazuri pentru extragerea victimelor rămase blocate în vehicule implicate în accidente rutiere.
Specialiștii au o serie de sfaturi.
„Pe fondul temperaturilor scăzute și a incendiilor înregistrate, în ultima perioadă, la locuințe, vă recomandăm să urmați câteva măsuri esențiale pentru prevenirea unor situații care vă pot pune viața în pericol. Nu utilizați aparate sau instalații electrice cu defecțiuni sau improvizații. Evitați suprasolicitarea rețelei electrice prin folosirea simultană a mai multor consumatori. Curățați periodic coșurile de fum și sobele și evitați improvizațiile la sistemele de încălzire. Instalați detectoare de incendiu și gaz pentru a vă proteja locuința și familia. Neglijarea măsurilor de prevenire a incendiilor poate duce la pagube materiale semnificative și, în situații grave, la pierderi de vieți omenești”, a precizat IGSU.
(sursa: Mediafax)


