x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ilie Balaci condus pe ultimul drum de câteva mii de persoane

Ilie Balaci condus pe ultimul drum de câteva mii de persoane

23 Oct 2018   •   14:23
Ilie Balaci condus pe ultimul drum de câteva mii de persoane
Sursa foto: Gazeta de Sud

UPDATE Fostul mare fotbalist Ilie Balaci a fost condus, marţi, pe ultimul drum de câteva mii de persoane, care au dorit să îi aducă un ultim omagiu celui denumit "Minunea blondă a Craiovei Maxima".

Jucători, membrii staff-ului tehnic şi conducerea clubului Universitatea Craiova, numeroşi foşti fotbalişti - Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Gică Craioveanu, Florin Răducioiu, Silviu Lung, Emil Săndoi, Rodion Cămătaru, Sorin Cârţu, Eugen Trică, Aurel Ţicleanu, Dănuţ Lupu, Flavius Stoican, Gabi Popescu, Pavel Badea, Silvian Cristescu, Costel Orac- precum şi Mircea Lucescu, reprezentanţi ai administraţiei centrale (ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu) şi locale (preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, primarul Craiovei, Mihai Genoiu) au venit să îşi ia adio de la Ilie Balaci.

După slujba religioasă oficiată la Biserica "Sf.Ilie" din centrul Craiovei de către Mitropolitul Olteniei, IPS Irineu, Ilie Balaci a fost înmormântat cu onoruri militare în Cimitirul Sineasca, unde cei prezenţi au aplaudat, i-au scandat numele şi mesajul "Te vom iubi mereu!", iar suporterii au aprins torţe.

Ilie Balaci, în vârstă de 62 de ani, a fost găsit duminică dimineaţă acasă, la mama sa, într-un apartament din Craiova, în stop cardio-respirator, de un echipaj al Ambulanţei Dolj, care după ce a încercat câteva zeci de minute să îl resusciteze, a declarat decesul. Poliţiştii de la Secţia 4 din Craiova au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă în cazul decesului lui Ilie Balaci, potrivit procedurilor, pentru a putea fi dispusă expertiza medico-legală. Medicii legişti au efectuat necropsia şi, potrivit unor surse apropiate anchetei, cauza decesului ar fi infarctul miocardic.

Ilie Balaci a murit duminică, 21 octombrie, la vârsta de 62 de ani. Fostul mare jucător al naţionalei României a suferit un stop cardio respirator. 

Marea legendă a fotbalului din Oltenia, dar şi din România, Ilie Balaci va fi înmormântat astăzi, la Cimitirul Sineasca, cu onoruri militare asigurate de Garnizoana Craiova, din cadrul Brigăzii Multinaționale Sud-Est. 

Sicriul cu trupul neînsufleţit a ajuns marţi în jurul prânzului la Biserica „Sfântul Ilie” din Craiova, acolo unde a avut loc o slujbă specială oficiată de un sobor de preoți de la Mitropolia Olteniei.

Marți dimineaţă, sicriul s-a aflat pe stadionul „Ion Oblemenco, unde fanii şi apropiaţii au venit să aducă un ultim omagiu. Tot astăzi, trupul neînsufleţit al fostului sportiv a stat pentru ultima dată pe iarba Stadionului Ion Oblemenco, atât de mult iubită de Ilie Balaci.Sute de oameni au scandat  „Te vom iubi mereu” și l-au aplaudat pe marele fotbalist român. 

Federaţia Română de Fotbal a hotărât să se ţină şapte zile de doliu în memoria lui Balaci. Astfel, jucătorii vor purta banderole negre şi vor fi ţinute momente de reculegere pe stadioane.

×
Subiecte în articol: ilie balaci