x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Imagini video ale accidentului din Titan

Imagini video ale accidentului din Titan

10 Sep 2010   •   00:00
Imagini video ale accidentului din Titan

Trei din cei patru tineri din VW au fost transportaţi la spital, doi dintre ei având nevoie de intervenţia unei echipe de descarcerare pentru a fi scoşi dintre fiarele contorsionate ale maşinii. Pentru al patrulea nu s-a mai putut face nimic. După minutele de agonie cât a aşteptat să fie scos din resturile maşinii, acesta a intrat în comă. Medicii au încercat timp de jumătate de oră să îl resusciteze în ambulanţă, în zadar însă. Un alt pasager se află la spital şi se zbate între viaţă şi moarte.

×
Subiecte în articol: observator