x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Impozit forfetar desfiinţat, TVA de 5% pentru alimente şi construcţia de locuinţe

Impozit forfetar desfiinţat, TVA de 5% pentru alimente şi construcţia de locuinţe

30 Iun 2010   •   00:00

Deputaţii din Comisia de buget-finanţe au modificat, azi, prevederile Codului Fiscal, adoptând o serie de amendamente PNL şi PSD, potrivit cărora se desfiinţează impozitul forfetar, iar cota TVA se reduce la 5% pentru alimente şi cereale, dar şi pentru construcţia de locuinţe, scrie Mediafax.

Comisia de buget-finanţe din Camera Deputaţilor a discutat o propunere legislativă de modificare a Codului Fiscal iniţiată de un grup de parlamentari PSD, PC şi PNL.

Deputaţii prezenţi la şedinţă au adoptat, cu majoritate de voturi, un amendament al PNL privind eliminarea impozitului forfetar, prevăzut la articolul 18 din Codul Fiscal.

Un alt amendament al PNL acceptat vizează modificarea articolului 140 din actul normativ, în sensul stabilirii TVA de 5% pentru livrarea de locuinţe noi, inclusiv terenurile pe care vor fi construite locuinţele.

"Au fost adoptate în Comisie amendamentele liberale la Codul Fiscal, prin care se desfiinţează impozitul minim, aşa-numitul «impozit forfetar» şi se reduce TVA în domeniul construcţiilor la 5%", a declarat, pentru MEDIAFAX, Daniel Chiţoiu, vicepreşedintele Comisiei.

"În afară de amendamentele PNL, a mai fost adoptat un amendament propus de PSD de reducere la 5% a cotei TVA la produsele alimentare, modificarea fiind făcută la acelaşi articol la care am făcut noi amendamentul cu construcţia de locuinţe, pe lângă prevederea cu livrarea de locuinţe noi", a mai spus liberalul.

Astfel, deputaţii au adoptat introducerea unui alineat nou la articolul 140, care prevede "o cotă redusă la 5%", care se aplică "asupra bazei de impozitare pentru livrarea de pâine, carne proaspătă, lapte de consum, ulei vegetal şi zahăr, precum şi pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite, şi construcţia de locuinţe noi".

Amendamentul a fost votat cu 18 voturi "pentru" şi şase "împotrivă".

Liberalii şi-au exprimat ulterior speranţa că "votul Comisiei de buget-finanţe va fi confirmat şi de plenul Camerei Deputaţilor, la începutul viitoarei sesiuni parlamentare, astfel încât oamenii care produc plusvaloare în România să poată beneficia, cât mai repede, de aceste măsuri".

La şedinţa comisiei din partea puterii au participat doar patru deputaţi. Aceştia s-au retras în final de la lucrări, şedinţa fiind suspendată din lipsă de cvorum.

Potrivit preşedintelui comisiei, Viorel Şetefan (PSD), discuţiile asupra modificării Codului Fiscal vor fi reluate în toamnă, fără a se reveni asupra amendamentelor adoptate.

Camera Deputaţilor este decizională în cazul acestui proiect de lege.

O decizie finală privind modificarea Codului Fiscal în sensul amendamentelor propuse de PNL şi PSD va fi luată de plenul Camerei Deputaţilor.

×
Subiecte în articol: observator