x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator În 2.000 de localităţi se închide la Poliţie

În 2.000 de localităţi se închide la Poliţie

de Diana Scarlat    |    02 Sep 2015   •   22:37
În 2.000 de localităţi se închide la Poliţie
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Numărul poliţiştilor din mediul rural este mult prea mic în raport cu rata infracţionalităţii. Cele mai multe localităţi au un singur poliţist, chiar dacă numărul de locuitori este mare, pentru că s-a considerat că pericolul nu este suficient de ridicat pentru a se asigura mai multe posturi. Ar mai fi nevoie de 10.000 de poliţişti în mediul rural, în acest moment, pentru siguranţa locuitorilor.

În România sunt 2.859 de comune şi circa 10.000 de poliţişti la posturile din mediul rural. Unele localităţi cu peste 5.000 de locuitori şi rată ridicată a infracţionalităţii au beneficiat de prezenţa a doi, trei sau chiar patru poliţişti în comună, însă circa 70% dintre comune (2.000 de localităţi) au un singur agent care trebuie să facă faţă hoţiilor, bătăilor de stradă, infracţiunilor economice sau rutiere, dar şi tâlhăriilor, violurilor, traficului de persoane sau de stupefiante, tentativelor de omor sau chiar crimelor care se comit la sate şi care nu sunt deloc puţine. „Ca situaţia să fie sub control, ar mai trebui încă 10.000 de poliţişti, pentru a se poate face şi activităţi de prevenție. Înainte de decembrie 1989, fiecare localitate avea post de miliţie cu minimum trei agenţi”, a explicat, pentru Jurnalul Naţional, Dumitru Coarnă, vicepre-şedinte al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC).

Patrula de unul singur
În anul 2011, în urma scanda-lurilor legate de implicarea unora dintre poliţiştii din mediul rural în grupuri infracţionale, s-a luat decizia desfiinţării posturilor de poliţie din comune. În anul 2012 s-au reînfiinţat secţiile rurale, dar a fost cu mult diminuat numărul agenţilor care ar trebui să menţină ordinea în localităţi. Cei mai mulţi poliţişti nu au maşină la dispoziţie, dar chiar şi acolo unde există maşini de poliţie, cele mai multe sunt trase pe dreapta de mai mulţi ani, fără piese de schimb şi fără carburant. Mulţi dintre poliţiştii din mediul rural, singuri în post şi prost plătiţi, nici nu sunt pregătiţi pentru toate infracţiunile pe care trebuie să le gestioneze.

O sută de ore lucrate în plus de polițişti, în fiecare lună
Despre poliţie locală nu se poate vorbi în comunele din România, pentru că cele mai multe primării nu-şi permit asemenea efort financiar. Mai mult, dacă în mediul urban patrula este formată măcar dintr-un poliţist şi un jandarm, la sate nici atât nu se poate, pentru că nici Jandarmeria nu are oameni în mediul rural. „Ce poate să facă un singur om? În primul rând, nu se poate comunica. Patrula înseamnă minimum doi oameni. Acolo unde este un singur om, acela lucrează în plus până la 100 de ore lunar, pentru că nu are cui să-i predea ştafeta”, mai spune Dumitru Coarnă. Posturile nu mai sunt blocate în acest moment, dar pentru suplimentarea numărului de agenţi de poliţie este nevoie de alocarea fondurilor necesare de la bugetul statului. Sindicatele poliţiştilor au cerut o creştere a salariilor cu până la 80% în următorii doi ani, pe care ministrul Gabriel Oprea a acceptat-o şi o susţine.

La Poliţie poate fi închis, dar orele suplimentare sunt obligatorii. În localităţile cu un singur poliţist, situaţiile de urgenţă se rezolvă prin bunăvoinţa şi pe socoteala agentului, adică în timpul lui liber. „În astfel de cazuri se formează patrule din doi poliţişti din comunele învecinate şi se lucrează în schimburi, pe timp de noapte. Dacă secţia de Poliţie este închisă, în special în timpul nopţii, dar cineva din comună apelează numărul de urgenţă 112, poliţistul este sunat pe telefonul mobil, îşi ia uniforma şi maşina personală, dacă are, şi se duce la locul faptei”, explică Dumitru Coarnă.

Dosarele penale la care lucrează un poliţist singur în post în mediul rural au termene de predare care dacă sunt depăşite înseamnă sancţionarea poliţistului. Acest lucru face imposibilă implicarea agentului în alte acţiuni atunci când trebuie să rezolve un dosar de acest fel.
 

×