x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator În căutarea Sfântului Graal

În căutarea Sfântului Graal

08 Feb 2010   •   00:00
În căutarea Sfântului Graal

Săptămâna Financiară şi Editura Curtea Veche vă oferă luni, 8 februarie, "Cruciada împotriva Sfântului Graal", o carte fascinantă despre Graal şi ultimii săi custozi, catarii.



5542-113389-copertacruciadagraal.jpgAutorul cărţii, Otto Rahn, filolog şi arheolog german, s-a născut în Michelstadt, Germania, în 1904, şi a fost pasionat din adolescenţă de catari şi de legendele din jurul Graal-ului. "Rahn era convins că opera epică Parsifal, creată de Wolfram von Eschenbach în secolul al treisprezecelea, îi oferea cheia care urma să dezlege misterele catarilor medievali (...), iar povestea lor urma să îl conducă la comoara lor pierdută - Grâl (Graalul)", susţine istoricul Cristopher Jones.

Din 1924, Rahn a făcut cercetări în peşterile din sudul Franţei, inclusiv la Montsegur, căutând dovezi în sprijinul teoriei sale conform căreia catarii sunt ultimii păstrători ai Graal-ului. Nu a găsit Graal-ul, dar a descoperit un complex de peşteri subterane, utilizate de catari drept refugiu şi loc sfânt. Rahn a vorbit cu oamenii locului şi a cercetat numeroase cărţi şi documente istorice, inclusiv materiale existente la Biblioteca Naţională a Franţei.

Rezultatele cercetărilor sale au fost incluse în "Cruciada împotriva Sfântului Graal", publicată în 1933. Cartea a atras atenţia lui Heinrich Himmler, care i-a propus autorului să devină membru al SS-ului şi i-a finanţat cercetările ulterioare.

×
Subiecte în articol: mass-media