x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Încă zece zile de calcule

Încă zece zile de calcule

de Diana Scarlat    |    23 Mar 2010   •   00:00

Ordonanţa de urgenţă pregătită de Guvern pentru sindicate recunoaşte doar sporurile legale şi eşalonarea plăţilor. "Noul salariu de bază" include, conform acestei OUG, şi majorările salariului de bază corespunzător funcţiei deţinute la data de 31 decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în salariul de bază prevăzut de Legea salarizării unitare.

Ordonanţa de urgenţă pentru reglementarea sistemului de salarizare unitară în sectorul public stabileşte distinct că bugetarii pot încasa doar salarii şi sporuri prevăzute de legi ale Guvernului, iar drepturile câştigate în instanţă pot fi doar eşalonate la plată. Proiectul de act normativ stabileşte că principiul "supremaţiei legii", aflat la baza sistemului de salarizare unitară, trebuie înţeles prin faptul că drepturile salariale cuvenite personalului din sectorul bugetar plătit din fonduri publice pot fi stabilite numai prin lege sau prin acte normative cu forţă juridică similară legii, respectiv ordonanţe ale Guvernului simple sau de urgenţă.

AMÂNAREA CU ZECE ZILE
Guvernul a cerut încă zece zile pentru finalizarea proiectului de OUG, pentru a putea fi făcută o analiză financiară în toate sectoarele bugetare. Ministrul Munici, Mihai Şeitan, a declarat astăzi, la finalul discuţiilor de la Ministerul Muncii, că decizia de amânare privind finalizarea proiectului de act normativ a fost luată de comun acord cu partenerii sociali, pentru a putea fi făcută analiza unui impact financiar.

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a precizat că se doreşte ca proiectul de ordonanţă să poată asigura o aplicare unitară corectă pentru toţi bugetarii şi că, din acest motiv, a fost necesară amânarea cu zece zile. Vlădescu a mai precizat că, deşi cheltuielile salariale "par insuficiente" în România, în realitate, totalul acestor cheltuieli este excesiv în raport cu bugetul. El susţine că trebuie menţinute cheltuielile bugetare "într-o limită suportabilă pentru buget", astfel încât deficitul bugetar să nu depăşească deficitul prognozat.

NOUL SALARIU DE BAZĂ
"În accepţiunea Legii privind salarizarea unitară, sporurile prevăzute în anexe, rămase în afara salariului de bază, soldei sau indemnizaţiei lunare de încadrare, se vor acorda în aceleaşi cuantumuri de la data de 31 decembrie 2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, iar acestea erau reglementate expres pentru fiecare categorie de personal bugetar prin acte normative cu forţă juridică similară legii, respectiv ordonanţe ale Guvernului simple sau de urgenţă ori prin hotărâri ale Guvernului, precum şi personalului angajat care îşi schimbă locul de muncă în cursul anului, iar pentru noul loc de muncă este reglementată acordarea unor astfel de sporuri", se arată în proiectul de OUG propusă de Guvern.

Prin "salariul de bază, solda/salariul funcţiei de bază sau indemnizaţia lunară de încadrare corespunzătoare funcţiilor avute la data de 31 decembrie 2009", iar prin "cuantumul sporurilor şi indemnizaţiilor care se introduc în acesta/aceasta" se înţelege salariul de bază de încadrare cu majorările acestora, respectiv sporurile prevăzute expres prin lege, prin acte normative cu forţă juridică similară legii, respectiv sau ordonanţe ale Guvernului simple sau de urgenţă ori prin hotărâre a Guvernului, pentru luna decembrie 2009 pentru fiecare categorie de personal bugetar.

Sumele recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, sunt plătite conform OU 71/2009, prin care drepturile au fost eşalonate la plată pe o perioadă de trei ani. "Stabilirea drepturilor salariale pentru aceste categorii de personal se realizează în mod exclusiv în condiţiile Legii salarizării unitare şi ale OU 1/2010 privind reîncadrarea în funcţii a unor categorii de personal. La încadrarea în funcţii se vor lua în calcul exclusiv drepturile salariale stabilite prin lege, prin acte normative cu forţă juridică similară legii ori prin hotărâri ale Guvernului pentru fiecare categorie de personal bugetar.

ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT
Premierul Emil Boc declara sâmbătă că discrepanţele salariale sunt determinate atât de sentinţele judecătoreşti care acordă angajaţilor din învăţământ majorarea salarială de 50%, deşi Guvernul a acceptat pentru profesori, în 2008, o creştere de 17% şi a abrogat deja prin acte normative diferenţa de 33%, cât şi de includerea în contractele colective de muncă a unor sporuri nerecunoscute de legislaţia în vigoare.

Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Gheorghe Gherghina, a anunţat, luni, că Guvernul va majora fondul de salarii aferent primului trimestru pentru cadrele didactice care nu au primit salarii majorate cu 17%, sumele fiind asigurate din bugetul programat iniţial pentru trimestrele II, III şi IV. Liviu Pop, secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), susţine că aproximativ 80% din cei 90.000 de membri de sindicat au procese pe rol cu Ministerul Educaţiei pentru plata drepturilor salariale conform Legii 221/2008, iar aproximativ 20.000 din aceştia au obţinut sentinţă definitivă în instanţă.

La rândul său, preşedintele Federaţiei "Spiru Haret", Gheorghe Isvoranu, spune că aproximativ 45.000 de profesori, reprezentând peste 90% dintre membrii de sindicat, au procese cu Ministerul Educaţiei pe problema majorărilor salariale, iar jumătate din ei au câştigat aceste procese.

Secretarul general al Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN), Constantin Ciosu, spune, de asemenea, că sunt zeci de mii de procese câştigate de profesori în instanţă şi că i-a cerut ministrului Educaţiei elaborarea unei hotărâri de urgenţă prin care toţi profesorii să primească majorările salariale prevăzute de Legea 221/2008, nu doar cei care au câştigat în instanţă acest drept.

Guvernul a avizat, la 12 martie, OUG 18/2010 prin care restanţele salariale câştigate de bugetari în instanţă pe parcursul acestui an sunt eşalonate la plată pe o perioadă de trei ani, în intervalul 2011-2013.

Astfel, sumele reprezentând drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar prin hotărâri judecătoreşti şi devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2010 vor fi eşalonate la plată în următorii trei ani, urmând ca în 2011 să fie plătit 34% din valoarea titlului executoriu, în 2012 să fie achitat 33% din valoarea titlului, iar în 2013 să fie acordat restul de 33% din valoarea titlului. Eşalonarea la plată este argumentată şi în acest caz prin fondurile limitate şi riscul depăşirii deficitului bugetar.

În vara anului trecut, Guvernul a decis, prin OU 71/2009, că drepturile salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti în favoarea bugetarilor, în principal pentru personalul din justiţie şi administraţia penitenciarelor, devenite executorii până la 31 decembrie 2009, vor fi eşalonate la plată cu câte o treime din valoarea titlului, în perioada 2010-2012. Astfel, în 2010 este achitat 34% din valoarea titlului executoriu, în 2011 se plăteşte 33% din valoarea titlului, iar în 2012 se restituie 33% din valoarea titlului.

×
Subiecte în articol: observator