Cea de a doua ediție a campaniei nationale Liga Profesorilor Excepționali, lansată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, ia startul astazi.
Campania își propune recunoașterea meritelor acelor cadre didactice care onorează, prin rezultatele și implicarea lor, nobila misiune de formator de minți și conștiințe. Inițiativa Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României este și o contribuție pentru redarea demnității unei profesii care contribuie decisiv la formarea viitorului României. “În ultimii ani am asistat, prin generalizare, la incriminarea nedreaptă și neîntemeiată a unei categorii întregi, cea a profesorilor. În calitate de profesor urmăresc cu atenție toate aceste evoluții și recunosc că am ajuns să fiu preocupat de imaginea dascălilor și de recunoașterea rolului lor în societate. Nu există categorie mai afectată deopotrivă de criza, lipsa de respect pentru intelectuali și incompetența leadershipului politic. Însă a venit și momentul reconstrucției”, a notat profesorul Dan Voiculescu, pe blogul său.
Câștigătorul primei editii a campaniei Liga Profesorilor Exceptionali este profesorul de limba română, la liceul Carol I din Craiova, Aurelian Zisu. Locurile al doilea si al treilea, în urma voturilor internauților, au revenit profesorilor Constantin Ursu, respectiv Dumitru Vizitiu. Premiile au constat într-un salariu de merit, de 5000 RON, 3000 RON si 2000 RON, pe care ocupanții primelor trei locuri l-au primit pe durata unui an școlar. Totodată, ocupanții primelor zece locuri au fost premiați cu laptop-uri, excursii, vouchere, materiale de specialitate și educaționale sau enciclopedii.
“Sunt multe criterii importante prin care vom evalua profesorii care participă în acest an la Liga Profesorilor Exceptionali: modul în care au susținut copiii de-a lungul întregii lor cariere, modul în care s-au implicat în activitatea socială, modul în care s-au format, au crescut, au evoluat ca profesori, cât de respectați sunt, atât de copii pe care îi educă cât și de părinții acestora”, spune Trisi Cristea, directorul Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
“Liga Profesorilor Excepționali” are loc în perioada 27 aprilie – 20 iunie, prima etapa fiind cea a inscrierilor. Pot participa toți învățătorii și profesorii de la clasele I la a XII-a, care s-au remarcat de-a lungul carierei prin folosirea unor metode de predare concretizate în rezultate notabile, prin implicarea în viața comunității, realizări în afara școlii, prin recunoașterea meritelor de către elevi, părinți sau colegi.
Pentru a intra în concurs, profesorii se pot înscrie pe site-ul www.fundatiadanvoiculescu.ro, prin completarea unui formular tip și trimiterea documentelor care să susțină candidatura, alături de o descriere a activității desfășurate.
În urma voturilor online la nivel național, din primii 30 de clasați, vor fi selectate, de către o comisie special creată, zece dintre cele mai relevante profile. Acești zece finaliști vor putea fi votați, online, până la 20 iunie 2014, data încheierii concursului. Comunicarea clasamentului și acordarea premiilor se va face într-o emisiune televizată, de impact național.
Toți cei zece finaliști ai Ligii profesorilor excepționali sunt câștigători. Profesorii vor fi implicați, timp de un an, până la următoarea ediție, în activități speciale, vor avea acces la materiale și evenimente de interes și vor fi sprijiniți în misiunea lor.
Organizat de către Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu Fisher International și aflat la cea de a doua editie,”Liga Profesorilor Excepționali” este o recunoaștere a contribuției pe care profesorii o au, neîncetat, la evoluția societății în care trăim.
Citește pe Antena3.ro