x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Incidente pe centură

Incidente pe centură

de Daniela Ivan    |    14 Mai 2008   •   00:00
Incidente pe centură

Guvernul a arătat că nu poate stăpîni protestul transportatorilor şi că este incapabil să găsească o soluţie la problemele acestora. Nici fostele guvernări nu au fost capabile să modernizeze drumurile.

Guvernul a arătat că nu poate stăpîni protestul transportatorilor şi că este incapabil să găsească o soluţie la problemele acestora. Nici fostele guvernări nu au fost capabile să modernizeze drumurile.

 

 

Traficul pe Autostrada Bucureşti – Piteşti a fost grav perturbat ieri de protestele transportatorilor, care timp de ore bune au forţat intrarea în Capitală, enervaţi de refuzul premierului Tăriceanu de a le lua în seamă cerinţele.

 

 

Premierul nu a dorit să se întîlnească cu transportatorii şi a declarat răspicat că protestele au o natură politică şi că cererile lor sînt incoerente. “Se vizează cu totul şi cu totul altceva decît cererea în sine, care este de o incoerenţă stridentă. Se cere, pe de-o parte, eliminarea rovinietei, iar pe de altă parte se cer mai mulţi bani pentru drumuri. Se doreşte pe urmă ca rovinieta să fie inclusă în preţul combustibilului, dar ca acest preţ să fie diminuat”, a spus Tăriceanu. Atenţionat de presă că transportatorii rutieri au oprit pe şoseaua de centură şi-l aşteaptă, Tăriceanu a răspuns: “Eu pe linia de centură merg mai puţin”. Preşedintele Federaţiei Operatorilor de Transport Rutier (FORT), Augustin Hagiu, a declarat: “Aşteptăm un semnal de la premier. Să vină acum, poate să treacă pe aici (zona A1), pentru că este la Piteşti. Se poate opri 15 minute să vorbească cu noi”, a spus Hagiu. Din păcate, premierul i-a ignorat ore bune. Abia în jurul orei 21:30, premierul Tăriceanu a anunţat că va discuta cu o delegaţie a protestatarilor săptămîna viitoare.

 

 

BARAJE ŞI AMENINŢĂRI. Protestatarii au fost ţinuţi la intrarea în Bucureşti de brigăzile de Poliţie Rutieră din Bucureşti şi din judeţul Ilfov, care au acţionat în comun. Poliţiştii rutieri au dirijat TIR-urile către Tîrgovişte, ceea ce a stîrnit mulţi nervi şi comentarii din partea altor şoferi, care au declarat că nu sînt protestatari, ci şoferi în timpul serviciului. Enervaţi, unii protestatari au încercat spre seară să rupă barajul, patru dintre ei au şi reuşit, însă au tras pe dreapta în zona Militari.  După aceste incidente, ministrul Internelor, Cristian David, a declarat că, dacă transportatorii rutieri care au blocat circulaţia “cu intenţie” vor continua acţiunea, va dispune forţelor de ordine luarea celor mai drastice măsuri. “Continuarea unei astfel de acţiuni va impune luarea celor mai drastice măsuri, conform prevederilor legale, faţă de cei care blochează ilegal şi în mod intenţionat traficul rutier. De aceea luaţi această declaraţie ca un avertisment serios pentru respectarea legii”, a spus Cristian David.

 

 

Protestatarii au discutat ieri-dimineaţă la Guvern cu Septimiu Buzaşu, de la Ministerul Transporturilor, şi cu şeful Cancelariei Guvernului, Dorin Marian, însă nu au ajuns la nici un rezultat. Ministerul Transporturilor nu poate renunţa la rovinietă, deoarece veniturile

 

CNADNR de pe urma acesteia se ridică la 150 de milioane de euro pe an, deşi acesteia i-ar trebui 350 de milioane de euro pentru a rezolva problema infrastructurii, a declarat luni secretarul de stat Septimiu Buzaşu.

daniela.ivan@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: observator