Indemnizaţiile membrilor Consiliilor de Administraţie din companiile de stat şi regiile autonome vor fi reduse drastic, la un nivel de 1% calculat în raport cu remuneraţia directorilor acestor societăţi, conform unei decizii de marţi a Guvernului.
Premierul Emil Boc a precizat, în conferinţă de presă susţinută la Guvern, că indemnizaţia va fi plafonată în 2009 la nivelul echivalent a 1% din remuneraţia directorilor.
În acelaşi timp, salariile directorilor de companii de stat vor fi reduse la nivelul indemnizaţiei unui secretar de stat, de la 20.000-28.000 lei la 4.800 lei.
Premierul a explicat astfel că un membru CA nu va mai fi plătit cu echivalentul a 20% dintr-un salariu de 20.000 lei, ci cu 1% dintr-o sumă de 4.800 lei.
"Acum va lua 1%, adică 48 de lei", a spus Boc.
Şeful Guvernului a arătat că este nevoie şi de solidaritate din partea demnitarilor prezenţi în CA, care trebuie să "strângă cureaua" într-o perioadă dificilă.
"În aceste vremuri dificile, primii care trebuie să strângă cureaua sunt demnitarii, printr-un semnal de austeritate. Este vorba de bani publici şi un an de zile strângem şi noi cureaua, pentru ca aceşti bani pe care îi vom economisi să-i putem utiliza în proiectele de infrastructură, în confinanţarea proiectelor din fonduri europene, adică să avem acele resurse financiare prin care să putem continua modernizarea acestei ţări", a spus premierul.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro