x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator INFP: Vom avea între 15-20 de cutremure pe lună, în zona Vrancea, în 2015

INFP: Vom avea între 15-20 de cutremure pe lună, în zona Vrancea, în 2015

12 Ian 2015   •   17:25
INFP: Vom avea între 15-20 de cutremure pe lună, în zona Vrancea, în 2015
Sursa foto: INFP: Vom avea între 15-20 de cutremure pe lună, în zona Vrancea, în 2015

Activitatea seismică din zona Vrancea se va încadra în 2015 în media de 15-20 de cutremure de adâncime pe lună, după un an 2014 caracterizat de o activitate seismică ceva mai intensă, dar în limite normale, conform datelor statistice ale Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

"Pe baza statisticilor pot să vă spun cu destul de mare încredere că vom avea cutremure în zona Vrancea în 2015, între 15-20 de cutremure pe lună, cutremure adânci. Pentru cele de suprafaţă este puţin mai dificil de evaluat pentru că acestea apar mai sporadic şi este greu de prezis, dar cu siguranţă vor fi şi câteva din acestea de suprafaţă, dar nu consider că vor fi mai mari decât cutremurul înregistrat în luna noiembrie a anului trecut de 5,7 grade pe scara Richter", a declarat directorul ştiinţific al INFP, Mircea Radulian.

În ceea ce priveşte anul 2014, Radulian a afirmat că acesta a fost caracterizat de o activitate seismică puţin mai mare decât în anii trecuţi, dar în limite normale, cu o medie de 18-20 de cutremure pe lună. Acesta consideră că apariţia mai multor cutremure într-o zi nu reprezintă un motiv de îngrijorare, însă poate deveni mai alarmant când este depăşită o anumită cifră sau când nu sunt cutremure deloc.

"Pentru România, cutremurele de adâncime din Vrancea sunt cele mai periculoase din două motive pentru că sunt şi cele mai mari ca magnitudine dar sunt şi cele mai frecvente, mai sunt câteva zone - zona Făgăraş, zona Dobrogei şi Banat - unde se mai întâmplă cutremure mai mari, dar sunt foarte rare. Dacă vrea cineva să facă prognoza pentru anii următori este clar că Vrancea este pe primul loc. Este probabilitatea cea mai mare să se producă probleme", a spus Mircea Radulian.

Anul trecut, cel mai puternic cutremur din România s-a produs în data de 22 noiembrie, în zona Vrancea, şi a avut magnitudinea de 5,7 grade pe scara Richter.

×
Subiecte în articol: cutremur vrancea infp