x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Infrastructura se reface intr-un an

Infrastructura se reface intr-un an

de Iohanna Onaca Purdea    |    22 Iul 2005   •   00:00
Infrastructura se reface intr-un an

Guvernul a alocat 1.500 de miliarde lei vechi, adica aproximativ 42 milioane de euro pentru lucrarile de refacere a infrastructurii dupa inundatiile din luna iulie. Alte 51,2 milioane de euro vin de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.

Cele mai multe dintre contracte au fost deja atribuite firmelor de constructii, in urma unei selectii de oferte. "In una dintre ultimele sedinte de guvern am primit 500 de miliarde de lei si am facut si o rectificare interna in vederea inceperii lucrarilor de reconstructie", a declarat ministrul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, Gheorghe Dobre. Atribuirea contractelor pentru refacerea infrastructurii s-a facut printr-o selectie de oferte, potrivit reglementarilor legale pentru astfel de situatii, a precizat Dobre. Refacerea totala a infrastructurii ar putea dura un an, un an si jumatate, a mai spus Dobre.

RELUAREA CIRCULATIEI. Termenul-limita pentru definitivarea lucrarilor de executie a fost fixat in lunile iulie si august pentru unele drumuri, in majoritatea cazurilor proiectantii lucrand in prezent la intocmirea proiectelor de executie. In prezent s-a reluat circulatia pe doua dintre podurile provizorii de la Maracineni. Pe o parte din drumuri circulatia urmeaza sa fie reluata provizoriu duminica, 24 iulie: DN 12 A, in zona Agas (Miercurea Ciuc - Comanesti), DN 2L, la Racoasa (intre Panciu si Soveja), DN 2, in zona localitatii Ramnicu Sarat, pe DN 25, intre Galati si Tecuci, in zona Hanu Conachi si pe DN 23, la Nanesti, judetul Vrancea.

SUPLIMENTARE. Executivul a decis in sedinta de ieri suplimentarea bugetelor a 36 de judete afectate de inundatii cu 255.000.000 de lei noi. Banii provin din Fondul de rezerva la dispozitia Guvernului. Fondurile sunt destinate finantarii unor lucrari urgente de refacere a infrastructurii grav afectate de inundatii. Decizia a fost luata de Executiv la propunerea Comitetelor Judetene pentru Situatii de Urgenta.

CALEA FERATA. O situatie mai dificila este intre Buzau si Bacau, unde sunt trei zone grav afectate. La podul de la Putna Seaca se incearca reluarea circulatiei pe un fir. Aici, podul trebuie refacut complet, la standarde europene, acesta aflandu-se pe coridorul european IX, a precizat ministrul Transporturilor. In zona Pufesti sunt circa trei kilometri de cale ferata grav avariata, pe unele portiuni terasamentul liniei ferate fiind distrus complet de ape. Noaptea trecuta urma sa fie data in circulatie portiunea de cale ferata Faurei - Tecuci. Pe calea ferata Comanesti - Ciceu sunt trei zone grav avariate, iar echipele lucreaza pentru redarea circulatiei provizorii. In cazul mai multor linii se lucreaza la proiectarea si stabilirea unor solutii tehnice pentru reconstructie.

OPERATIUNEA "GATERUL". Ministrul Administratiei si Internelor,Vasile Blaga, a anuntat ieri ca a fost declansata operatiunea "Gaterul", in care Politia, Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale si Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor vor verifica autorizatiile de functionare a gaterelor. Va fi analizata si situatia betonierelor, considerandu-se ca asezarea acestora langa poduri a schimbat cursul apelor. "Intr-adevar, am declansat operatiunea «Gaterul», dar s-a dat vestea rapid. Cu exceptia a doua gatere pe Valea Trotusului, restul sunt inchise", a precizat ministrul Blaga. El a mai spus ca dezizolarea localitatilor este o prioritate, iar reprezentantii MAI, impreuna cu armata sunt angrenati in aceste operatiuni. Ministrul Administratiei a precizat ca situatia cea mai grea se inregistreaza in continuare la Maracineni. Dupa ultimele date centralizate, ieri au fost vaccinate peste 3.000 de persoane, in localitatile afectate au fost puse in functiune cate un post telefonic public si unul la primarii, fara taxe, iar pana acum au fost ecarisate 113 tone de animale moarte.

Opt milioane de lei de la Guvern


DAR. Durerea oamenilor luati de ape este oarecum alinata de ajutoarele financiare si materiale date de guvernanti
Familiile ale caror case au fost distruse de inundatii vor primi cate un ajutor financiar, din partea Guvernului, in valoare de circa 8 milioane de lei vechi, pe baza unor anchete sociale efectuate de Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familei. Intr-o prima faza, de acest ajutor vor beneficia 1.300 de familii. O alta masura este acordarea unui ajutor umanitar in valoare de 2,9 milioane lei (29,2 miliarde lei vechi), constand in alimente, corturi, cearsafuri, paturi, motorina si alte produse de stricta necesitate pentru familiile sinistrate din judetele Bacau, Braila, Galati, Olt, Teleorman si Vrancea. Acestea vor primi si cantitati importante de detergent si sapun, in valoare totala de 880,3 mii lei (8,8 milioane lei vechi).

De asemenea, Biserica Ortodoxa Romana va folosi banii colectati in campania de ajutorare a oamenilor luati de ape pentru reconstructia unor case si scoli din judetul Moldova. Pe langa aceste programe de lunga durata, parohiile locale ofera zilnic cel putin o masa calda sinistratilor din toate zonele grav afectate de inundatii, iar tone de alimente, imbracaminte si medicamente sunt trimise in judetele cu probleme.

Vacante gratuite pentru copiii sinistrati


300 de copii din Vrancea, Galati si Buzau vor fi gazduiti de autoritatile ploiestene in perioada 25 iulie-31 august 2005. Edilii le pregatesc micutilor o vacanta de neuitat, ei urmand a fi cazati in internatele unitatilor de invatamant: Colegiul Tehnic "Spiru Haret", Colegiul Tehnic "Lazar Edeleanu", Grup Scolar "1 Mai" si Colegiul Economic "Virgil Madgearu". In cadrul fiecarui internat va exista un spatiu in care va functiona Clubul de Vacanta, care le va permite copiilor acces la calculator sau la televizor. Copiii si reprezentantii Palatului Copiilor Ploiesti vor deveni ghizii micutilor oaspeti si ii vor insoti pe acestia prin muzeele orasului sau la diferite actiuni. De asemenea, in perioada respectiva se vor desfasura si deplasari in oras, la Gradina Zoologica de la Bucov si pe Valea Prahovei, informeaza Romnet.

LA MANASTIRE. Nici micutii din Vadu Rosca, satul acoperit de ape, n-au fost uitati. Zece copii vor petrece zece zile la Manastirea Viforata din judetul Dambovita. Astazi, de la ora 18:00, va fi organizat la Teatrul de Vara Chindia din Targoviste un spectacol folcloric si de divertisment. Intrarea costa 10 lei, iar banii stransi vor fi folositi pentru ajutorarea persoanelor afectate de inundatii din Vadu Rosca. In fata Teatrului de Vara vor fi amenajate puncte de colectare a alimentelor, obiectelor de imbracaminte si incaltaminte si a altor obiecte utilitare.

AJUTOR TURCESC. Uniunea Investitorilor Turci din Romania s-a alaturat celor care au facut donatii pentru sinistratii din judetul Galati. Haine, incaltaminte si alimente, in valoare totala de aproximativ 60.000 de euro, au ajuns la Galati, ieri, o delegatie de oameni de afaceri turci insotind convoiul cu ajutoare. Presedintele Consiliului Judetului Galati, Eugen Durbaca, a multumit celor care au facut gestul nobil de a-i ajuta pe sinistratii din localitatile grav afectate. Acest transport de ajutoare este primul sosit la Galati din partea unei comunitati internationale de afaceri. (Erik Hoosz)

BILANT
  • Judete afectate - 31
  • Localitati afectate - 603
  • Case inundate - 14.751
  • Case distruse - 2.583
  • Case avariate - 4.815
  • Anexe - 18.274
  • Persoane evacuate - 6.129
  • Teren agricol inundat - 149.577 hectare
  • Fanete si pasuni - 11.735 hectare
  • Drumuri nationale - circa 43 km
  • Drumuri judetene aproximativ - 353 km
  • Drumuri comunale - circa 1.187 km
  • Poduri - 569
  • Podete - 1.147
  • Fantani afectate - 16.854
  • Localitati fara alimentare cu energie electrica - 49
  • PROGNOZA
    In urmatoarele zile vor exista din nou precipitatii, insa neinsemnate din punct de vedere al cantitatilor de apa.

    Astfel, astazi vor fi averse de scurta durata in majoritatea regiunilor, iar maine vremea se va inrautati mai ales in Banat, Maramures, Crisana, Oltenia si sudul Transilvaniei, unde vor fi ploi, grindina si intensificari ale vantului. In celelalte zone, aceste fenomene se vor produce seara si noaptea. Duminica starea vremii se va indrepta treptat.

    Daca v-ati gandit sa plecati in acest week-end pe Litoral trebuie sa va luati neaparat umbrela, deoarece cand va iesi soarele, cand vor fi averse de ploaie - sambata seara si noaptea, iar duminica in timpul zilei. Apa marii va avea in jur de 22 de grade. In zonele inalte, de munte, va fi un sfarsit de saptamana cu o vreme urata, in general, cu nori si ploi ceva mai insemnate la inceput in Muntii Banatului si in vestul Carpatilor Meridionali, apoi si in rest.

    De asemenea, este posibil sa cada grindina. Bucurestenii vor avea parte de un week-end ploios. Astfel, sambata si duminica vremea va fi ceva mai racoroasa, cu temperaturi cuprinse intre 26-28 de grade si ne va aduce ploi de vara.

    BANI
    Banca Mondiala va aloca Romaniei 33 de milioane de dolari din proiecte deja existente pentru a reface infrastructura afectata de inundatiile din vestul tarii. Fondurile vor fi completate pana la 51 de milioane de dolari prin cofinantare de la bugetul de stat si vor fi utilizate pentru refacerea drumurilor si lucrari de protectie impotriva inundatiilor. De asemenea, banca va lua in considerare un nou proiect, Asistenta de urgenta pentru reconstructie postinundatii, care va fi pregatit in regim de urgenta. Banca a mai realizat proiecte similare in Georgia si Asia de Sud si de Sud-Est pentru inlaturarea efectelor dezastrului produs de tsunami.
    DIN GORJ
    Desi Gorj si Hunedoarasunt doua judete lovite de inundatii, oamenii de aici s-au gandit sa ii ajute cu cat pot pe cei aflati in suferinta mai mare. Minerii au fost primii care au sarit in ajutorul sinistratilor. Pe langa haine, incaltaminte si obiecte electrocasnice, minerii din Gorj si Valea Jiului au renuntat si la masa, pentru ca valoarea acesteia sa fie transformata in bani si donata sinistratilor din Moldova. Ortacii de la doua mine din Valea Jiului au strans suma de un miliard de lei, renuntand la masa calda pe o luna. Angajatii Complexului Energetic Turceni s-au gandit sa doneze lunar suma de 800 de milioane de lei sinistratilor din Moldova. (Gabriela Mladin)

    CAMPANIA JURNALUL NATIONAL - SALVATI BISERICILE INUNDATE
    Stihiile naturii care s-au abatut in ultimele saptamani asupra Doljului nu au ocolit nici locasele de cult. Astfel, doua biserici din satele Ungureni si Campeni, ce apartin de comunele Ghercesti, respectiv Pielesti, au fost afectate de inundatii. Apa, care a atins doi metri, a distrus frescele de pe peretii bisericilor, dar si pardoseala, mobilierul, sfintele scripturi si alte obiecte de cult. Zidurile care adapostesc Casa Domnului au fost si ele traversate de ape. Natura dezlantuita n-a tinut cont ca biserica din satul Ungureni fusese renovata in urma cu un an. Preotul George Pirvu spune ca prin sat s-au perindat, in ultimele zile, mai toti reprezentantii autoritatilor locale si judetene. Ei au promis fonduri pentru repararea bisericii. Dar "de la promisiuni politicianiste pana la fapte e cale lunga", spune preotul dezamagit. "Eram in biserica atunci cand a venit viitura. A lovit prima data dimineata si apoi dupa pranz. Am alergat pe deal ca sa scap, sa nu ma ia si pe mine. Era apa de doi metri in biserica, toate lucrurile pluteau. S-au spart geamurile de parca ne pusese cineva o bomba", isi aminteste mahnit preotul din Ungureni.

    Jurnalul National vine in ajutorul bisericilor afectate de inundatii cu o campanie umanitara. Din inima, pentru sufletele satelor acoperite de ape. Toti cei care doresc sa contribuie la renovarea bisericilor sunt rugati sa sune la redactia Jurnalului National (318.20.43 sau 318.20.37), departamentul Reportaj: 0744.31.43.60 (Adriana Oprea-Popescu) si 0745.76.84.52 (Carmen Preotesoiu) sau sa scrie pe adresa redactiei Jurnalului National ori pe adresa de e-mail: umanitar@jurnalul.ro. (Cristian Vasilcoiu)

    CAMPIONII
    Victimele inundatiilor din Banat si Moldova vor primi aproape 377 de mii de euro stransi in urma Serii Campionilor desfasurate in urma cu o saptamana, meciul dintre echipele din ’94 ale Romaniei si Braziliei. Unul dintre organizatori, impresarul Gica Popescu, a spus ca aceasta suma este valoarea ramasa dupa achitarea tuturor cheltuielilor facute cu organizarea acestui eveniment, la care s-a adaugat o donatie de 100.000 de euro din partea unei persoane care a dorit sa-si pastreze anonimatul. Totalul incasarilor in urma desfasurarii evenimentului Seara Campionilor a fost de 680.000 de euro, din care 205.000 de euro s-au obtinut din vanzarea biletelor.
    ×
    Subiecte în articol: observator milioane galaţi inundatii afecta