Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a comunicat, joi, că în în România nu s-a înregistrat, până în prezent, nicio suspiciune de infecție respiratorie severă asociată cu noul coronavirus, precizând că rețeaua sanitară este în alertă. Anunț a fost făcut după ce Organizația Mondială a Sănătății a lansat public o recomandare către autoritățile sanitare naționale de a rămâne vigilente și de a implementa măsurile de prevenție și control în spitale, potrivit dr. Odette Popovici de la INSP.
Atenție mărită trebuie acordată pacienților cu infecții respiratorii acute severe care au călătorit în Peninsula Arabă sau în state vecine în perioada de zece zile anterioară debutului bolii.
Centrul European pentru Controlul Bolilor (ECDC) nu consideră necesară testarea de rutină a pacienţilor cu pneumonii sau alte manifestări respiratorii neexplicate, cu excepţia situaţiilor în care aceştia se încadrează în una dintre categoriile stabilite de regulamentele transmise de organizaţiile de sănătate internaţionale, citează Mediafax.
Vizavi de impunerea unor restricții de călătorie, ECDC susține că nu sunt necesare în relație cu acest nou coronavirus, cu mențiunea că cei care călătoresc în Peninsula Arabică și țările vecine să fie informați.
Numărul total de cazuri de infecţie cu noul coronavirus, confirmate până în prezent, este 40, dintre care 20 s-au soldat cu deces.
Cele mai multe cazuri - aproximativ 30, dintre care jumătate mortale - au fost înregistrate în Arabia Saudită. Celelalte au fost semnalate în Iordania, Qatar, Germania, Marea Britanie şi Franţa.