x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Intalnire - Umanistii sustin "IMM"-urile

Intalnire - Umanistii sustin "IMM"-urile

15 Feb 2005   •   00:00

In perioada imediat urmatoare, intreprinzatorii mici si mijlocii vor face un plan de masuri destinate atenuarii consecintelor modificarilor fiscale intervenite anul acesta.

Planul va fi sustinut atat in Guvern, cat si in Parlament de Partidul Umanist din Romania. Conform lui Ovidiu Nicolescu, presedintele Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania, bucuria reducerii impozitului pe venit nu a tinut mult, pentru ca la scurt timp s-a anuntat dublarea impozitului pe cifra de afaceri. Scaderea cursului euro si a dolarului reprezinta alt motiv de ingrijorare pentru intreprinzatorii mici si mijlocii, pentru ca din cele 460.000 de IMM-uri, 50.000 exporta direct sau participa la export, iar scaderea cursului valutar care s-a inregistrat in ultima vreme va duce la scaderea profitului acestor intreprinderi.

MASURI. In cadrul discutiilor s-a decis sa se infiinteze un Comitet Consultativ, condus de Ovidiu Nicolescu, din care vor face parte oameni de afaceri si bancheri. Comitetul va avea rolul unui filtru pentru masurile legislative ce privesc acest sector. Deputatii umanisti vor propune infiintarea unei subcomisii pentru IMM-uri, care sa functioneze in subordinea Comisiei pentru Industrii si Servicii, menita sa asigure o implicare mai activa a acestui sector in elaborarea actelor normative. (Dana Piciu)

×
Subiecte în articol: observator