x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Învățăturile unui agent FBI pentru structurile noastre de apărare

Învățăturile unui agent FBI pentru structurile noastre de apărare

de Diana Scarlat    |    06 Sep 2017   •   15:03
Învățăturile unui agent FBI pentru structurile noastre de apărare

În timp ce România se pregăteşte să scoată în afara legii cumulul pensiei cu salariul la stat, astfel încât vor fi eliminaţi toţi profesioniştii din instituţiile de Apărare, FBI caută soluţii de finanţare a cât mai multor cursuri de specializare şi îşi foloseşte agenţii pentru pregătirea continuă a poliţiştilor şi a ofițerilor săi. James Harris, fost investigator în cadrul FBI, vorbeşte despre necesitatea pregătirii profesionale şi a trainingurilor permanente pentru cei care aplică legea.

FBI nu face rabat la calitate şi nici economie la buget, atunci când e vorba de pregătirea angajaţilor, astfel încât să poată garanta perfor­manţele. „Angajații FBI, atât agenții, cât și analiștii, primesc o pregătire specială, în funcție de cariera lor. Această formare se bazează pe cele mai recente cercetări academice și studii de caz. FBI mandatează formarea pentru agenții speciali și perso­nalul de sprijin. FBI pune la dispoziția Academiei Națio­nale FBI un anumit număr de ofițeri din întreaga lume, în fiecare an. Cele mai importante traininguri pe care le-am avut, în activitatea la FBI, au fost Interviul și interogarea, Juridic, Etică și Instruire tactică/arme.

Acestea ar trebui să fie esențiale pentru toţi cei care lucrează în Apărare”, a explicat, pentru Jurnalul Naţional, James Harris, fost angajat FBI.

La noi în țară, mulţi consideră că profesorii de la Academia de Infor­mații sau de la Academia de Poliție pot fi simpli profesori, nu specialiști din sistem, cu experiență operativă. Nu acelaşi lucru se întâmplă în SUA. „Cred că o combinație de formare academică și formare experimentală este esențială. Unele teme din domeniul tehnologiei, de exemplu, ar putea fi cel mai bine predate de cadre univer­sitare, dar subiecte precum interogarea, investigațiile și răspunsul tactic pot fi predate în mod credibil numai de către practicienii cu experiență, în opinia mea. Cred că formarea este esențială, pe tot parcursul carierei, atât la clasă, cât şi la locul de muncă. Cine vrea să facă prevenire asigură formarea bazată pe specificul legilor, culturii și obiceiurilor regiunilor în care activează ofițerii. Adesea, cele mai bune experiențe de formare implică lucrul pentru o perioadă ca angajat sau atașat la o altă agenție”, mai spune specia­listul.

James Harris se află în România în aceste zile. Chiar astăzi va lansa o carte de cazuistică, scrisă împreună cu specialişti români, printre care şi colonelul (r.).Dan Antonescu, fost şef al Serviciului Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei.

Până când salariile nu vor ține pasul cu ceea ce poate plăti sectorul privat pentru aceleași informații, formarea va suferi. Soluția este, probabil, de a face contracte cu experți în condiții favorabile pentru perioade limitate.  Dr James Harris jr, fost investigator FBI

La FBI, profesioniştii beneficiază de formare în domenii precum analiza informațiilor, știința aplicată, ingineria și tehnologia, tehnologia informației, sprijinul și supravegherea investigației, managementul afacerilor şi altele.

 

×
Subiecte în articol: fbi