Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei a demarat ieri o acţiune de “inventariere‘‘ a gropilor care au apărut pe străzile oraşului, ca în fiecare an, în urma temperaturilor scăzute şi a acţiunii utilajelor de deszăpezire
Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei a demarat ieri o acţiune de “inventariere‘‘ a gropilor care au apărut pe străzile oraşului, ca în fiecare an, în urma temperaturilor scăzute şi a acţiunii utilajelor de deszăpezire. “Recensământul‘‘ găurilor din asfalt va dura zece zile şi se înscrie într-o campanie derulată la nivel naţional. Oamenii legii vor sta cu ochii şi pe canalele neacoperite, pe autovehiculele abandonate, pe deficienţele existente în sistemul de semnalizare rutieră.
Poliţiştii invită şi cetăţenii să sesizeze la telefonul 9544 sau la adresa bpr@b.politiaromana.ro dacă “depistează obstacole în partea carosabilă sau alte deficienţe care pun în pericol siguranţa circulaţiei‘‘. Toate problemele constatate vor fi transmise administratorilor drumurilor publice, se arată în comunicatul Poliţiei Capitalei. Despre amenzi pentru degradarea unor artere proaspăt reabilitate sau pentru întârzierea reparaţiilor nu poate fi vorba deocamdată. “În funcţie de situaţia constatată pe teren vom vedea ce măsuri se impun, vom discuta fiecare caz în parte‘‘, a declarat comisarul Constantin Stroescu de la Brigada Poliţiei Rutiere.
ABACUL PRIMĂRIEI. Numărătoarea gropilor nu este o necunoscută nici pentru municipalitate. “Inventarul deficienţelor din carosabil pentru cele aproximativ 400 de străzi (n.r – aflate în administrarea Primăriei Capitalei) este cunoscut de Primăria Municipiului Bucureşti şi de Administraţia Străzilor, dar şi de Poliţia Rutieră, pentru că la alcătuirea sa participă reprezentanţi ai celor trei instituţii‘‘, a spus Gheorghe Udrişte, director în cadrul Primăriei.