Fiica cea mare a şefului statului, Ioana Băsescu, precizează că în septembrie a achiziţionat un teren agricol de 290,41 hectare în judeţul Călăraşi, contractând un credit ipotecar pe 30 de ani de peste un milion de euro şi achitând din surse proprii aproape 280 de mii de euro, potrivit Mediafax.
"În data de 9 septembrie 2013, am achiziţionat un teren în suprafaţă de 290,41 ha, în judeţul Călăraşi,de la o societate românească având asociat unic un cetăţean italian. Terenul a fost plătit dintr-un credit bancar ipotecar în valoare de 1.028.507,55 euro şi din surse proprii până la concurenţa sumei de 1.306.845 euro , adică suma de 278.337,45 euro", arată Ioana Băsescu.
Ea menţionează că preţul negociat a fost de 4.500 de euro pe hectar, iar impozitul pe transferul proprietăţii a fost achitat de vânzător, conform prevederilor Codului Fiscal şi Normelor de punere în aplicare a acestuia.
Conform Ioana Băsescu, creditul a fost contractat în condiţiile pieţei şi în limitele legislaţiei în vigoare, pe 30 de ani, de la o instituţie bancară, cu scopul achiziţionării unui teren agricol şi va fi rambursat în rate lunare.
"Până în prezent am achitat 2 rate", mai precizează fiica şefului statului. (Mediafax)