x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Israelul va ancheta rolul serviciilor medicale proprii în cazul traficului de ovule

Israelul va ancheta rolul serviciilor medicale proprii în cazul traficului de ovule

21 Iul 2009   •   00:00

Ministerul israelian al Sănătăţii va investiga rolul serviciilor medicale israeliene în cazul traficului de ovule din România, anunţă un oficial israelian de rang înalt citat de site-ul Ynetnews.com.

 

Adjunctul ministrului Sănătăţii, Yakov Litzman, a precizat că vor fi examinate procedurile utilizate de serviciile medicale israeliene în acest caz, subliniind că instituţia pe care o reprezintă are încredere deplină în fondurile de sănătate din Israel.

Poliţia română a confiscat paşapoartele a cinci cetăţeni israelieni suspectaţi de implicare în cazul de trafic cu ovule de la clinica privată Sabyc din Bucureşti. Luni, tribunalul Bucureşti a decis ca tatăl şi fiul care deţin şi operează clinica, respectiv Harry şi Yair Miron, cetăţeni israelieni, să rămână în custodia poliţiei pentru încă o lună.

Alţi doi cetăţeni israelieni, profesorul Nathan Levitt şi doctorul Genya Ziskind, angajaţi ai clinicii, au primit interdicţie de a părăsi România pe parcursul desfăşurării investigaţiilor. Ambii urmează să fie interogaţi din nou marţi de poliţia română, care a confiscat şi paşapoartele altor cinci israelieni suspectaţi de implicare în acest caz.

Autorităţile române au ridicat duminică 30 de cetăţeni israelieni angajaţi la clinica privată din Bucureşti, suspectată de trafic cu ovule şi celule stem. Majoritatea au fost audiaţi şi eliberaţi în câteva ore.

Mediafax

×
Subiecte în articol: observator