x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iustina Cornel, director economic al Operei Naționale, trimisă în judecată sub control judiciar

Iustina Cornel, director economic al Operei Naționale, trimisă în judecată sub control judiciar

29 Dec 2015   •   16:08
Iustina Cornel, director economic al Operei Naționale, trimisă în judecată sub control judiciar

Iustina Cornel, director economic al Operei Naţionale Bucureşti, la data faptelor, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA, sub control judiciar, fiind acuzată de abuz în serviciu, în formă continuată şi cu consecinţe deosebit de grave, luare de mită, în formă continuată (53 acte materiale).

De asemenea, au fost trimişi în judecată în stare de libertate Cătălin Alexandru Ionescu - director general al Operei Naţionale Bucureşti şi Teodor Visalom - director tehnic în cadrul aceleiaşi instituţii, la data faptelor, acuzaţi de abuz în serviciu, în formă continuată şi cu consecinţe deosebit de grave.

Procurorii DNA i-au mai trimis în judecată, în stare de libertate, pe Nelu Teodoru, Lucreţia Furnigă, Decebal Buciu, Gheorghe Bodnăraş, Eugen Laurenţiu Marinescu, Bogdan Mihail Barbu, Mihail Laurenţiu Duran, Constantin Tiţian Filip, Ştefan Dumitru şi Cornel Cosmulescu, administratori ai unor societăţi comerciale, la data faptelor, pentru infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată.

Potrivit unui comunicat DNA transmis marţi AGERPRES, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în cursul anului 2006, inculpatul Cătălin Ionescu, în calitate de director general al Operei Naţionale Bucureşti, preşedinte al Consiliului de Administraţie şi coordonatorul compartimentelor funcţionale din cadrul instituţiei, în conivenţă cu inculpaţii Iustina Cornel şi Teodor Visalom, în mai multe rânduri şi-au exercitat cu rea credinţă atribuţiile de serviciu ce le reveneau în legătură cu încheierea, derularea, modificarea contractelor de achiziţie publică atribuite de instituţia unde îşi desfăşurau activitatea firmelor administrate de ceilalţi inculpaţi.

Procurorii DNA au mai reţinut că cele trei persoane cu funcţii de conducere în cadrul Operei Naţionale Bucureşti, cu încălcarea dispoziţiilor legale, nu au supus achiziţiile aprobării Consiliului Administrativ, nu au analizat oportunitatea, respectiv nu au determinat valoarea estimată pentru fiecare achiziţie şi nu au dispus constituirea comisiilor de evaluare a ofertelor, împrejurări care au condus la inexistenţa unor selecţii de oferte reale în condiţii de concurenţă, preţurile fiind stabilite şi supraevaluate de beneficiarii contractelor.

În acelaşi context, inculpaţii Cătălin Ionescu, Iustina Cornel şi Teodor Visalom au semnat contractele de achiziţii respective, fără a efectua o verificare a modalităţii de încheiere, în condiţiile în care lucrările erau supraevaluate, au semnat acte adiţionale la unele contracte prin care a fost mărită valoarea iniţială a acestora, fără a exista niciun temei care să justifice această majorare şi au aprobat plăţile pentru contractele respective, în condiţiile în care cunoşteau că valoarea lucrărilor contractate era supraevaluată şi lucrările nu au fost recepţionate.

În această modalitate a fost cauzat Operei Naţionale Bucureşti un prejudiciu în sumă de 3.344.438,44 lei, concomitent cu obţinerea unui avantaj patrimonial pentru ceilalţi inculpaţi, administratori ai unor societăţi comerciale.

În aceeaşi perioadă, Iustina Cornel, în calitate de director economic al Operei Naţionale Bucureşti, a pretins şi primit de la inculpaţii Barbu Bogdan Mihail, Furnigă Lucreţia şi Teodoru Nelu, procente cuprinse între 10% şi 20% din valoarea unor facturi plătite de instituţie, respectiv din valoarea unor contracte de execuţie lucrări.

În acelaşi scop, inculpata a pretins inculpaţilor Furnigă Lucreţia şi Teodoru Nelu să-i achiziţioneze o ambarcaţiune model VIPER 203, în regim de leasing, şi a primit suma de 123.537,6 lei, remisă sub formă de rate succesive.

În total inculpata Iustina Cornel a pretins şi primit suma de 320.238,14 lei.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra unor imobile ce aparţin inculpaţilor Teodor Visalom, Iustina Cornel, Eugen Laurenţiu Marinescu, Gheorghe Bodnăraş, Bogdan Mihail Barbu, Mihail Laurenţiu Duran, Lucreţia Furnigă, Cornel Cosmulescu, Decebal Buciu, Ştefan Dumitru, Constantin Tiţian Filip.

Opera Naţională Bucureşti s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.536.463 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asiguratorii dispuse în cauză.

Sursa: Agerpres

×