x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Jaf armat la o casă de pariuri din Timişoara

Jaf armat la o casă de pariuri din Timişoara

06 Sep 2010   •   00:00

Un jaf armat a avut loc, în această dimineaţă, la o casă de pariuri aflată într-un cartier de la periferia municipiului Timişoara. Două angajate au fost ameninţate şi închise în baia unităţii de către o persoană care a fugit apoi cu banii. Valoarea prejudiciului se ridică la 17.000 lei.

UPDATE: Una dintre angajatele casei de pariuri din Timişoara a suferit un şoc în urma atacului şi a fost dusă la Spitalul Municipal, potrivit Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş, Emil Andrei, în urma atacului femeia a suferit un şoc şi a primit îngijiri medicale la faţa locului, apoi a fost dusă cu o ambulanţă la Spitalul Municipal din Timişoara.

Andrei a precizat că femeia nu a fost lovită de către atacator.

El a mai spus că jaful a avut loc în jurul orei 9.00, când un bărbat a intrat în incinta casei de pariuri având în mână un pistol.

Bărbatul a ameninţat-o pe una dintre cele două angajate aflate în unitate la acel moment, după care a închis-o în baie, alături de cealaltă colegă a sa, care deja se afla acolo.

Atacatorul a fugit apoi cu toţi banii găsiţi, prejudiciul nefiind stabilit încă.

×
Subiecte în articol: observator