x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Jandarmeria Capitalei are conturile blocate, după ce a pierdut procesele cu protestatarii

Jandarmeria Capitalei are conturile blocate, după ce a pierdut procesele cu protestatarii

07 Mai 2020   •   16:04
Jandarmeria Capitalei are conturile blocate, după ce a pierdut procesele cu protestatarii

Jandarmeria București are conturile blocate, pentru că nu a plătit cheltuielile de judecată în procesele cu protestatarii, susțin reprezentanții celor care au contestat în instanță amenzile primite. Reprezentanții instituției spun că este o neînțelegere și că toate sumele au fost achitate.

Conturile Jandarmeriei București au fost blocate de un executor pentru că instituția nu a plătit cheltuielile de judecată în urma proceselor pierdute cu protestatarii. Reprezentanţii Jandarmeriei spun că este vorba doar despre o neîntelegere.

„Instituţia noastră şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite de către instanţele de judecată privind plata cheltuielilor de judecată anterior emiterii dosarelor de executare silită. Precizăm că au fost transmise documentele care dovedesc îndeplinirea obligaţiilor către executorul judecătoresc”, a declarat Alexandru Iacob, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti.

De cealaltă parte, Cristian Dide, preşedintele asociaţiei protestatarilor, spune că suma pentru care s-a pus poprire pe conturile instituţiei reprezintă cheltuielile de executare judecătorească.

„Au refuzat să plătească cheltuielile cu executarea, care mai erau undeva la 371 de lei per dosar. Aşa că noi am insistat la judecător să oprească şi aceşti bani pe care tot noi îi investisem”, a spus Cristian Dide, preşedintele Asociaţiei Evoluţie în Instituţie.

Asociaţia i-a reprezentat pe toţi cei care au contestat procesele verbale pentru participarea la protestele din ultima perioadă. În total, suma se ridică la 2.800 de lei.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: jandarmeria capitalei protestatari