x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Jocul de bingo ar putea fi benefic pentru creier

Jocul de bingo ar putea fi benefic pentru creier

29 Mar 2019   •   15:01
Jocul de bingo ar putea fi benefic pentru creier

Faptul că bingo este unul din cele mai populare jocuri de noroc din lume este deja de notorietate. Mai puțin cunoscută este însă ipoteza lansată în urmă cu câțiva ani de o psihologă britanică, conform căreia jocul de bingo ar fi foarte benefic pentru creier. Trebuie să precizăm încă de la început că jocul de bingo are cam aceleași reguli, indiferent că e vorba de partidele organizate în aziluri de bătrâni, cele în scopuri caritabile sau bingo online pe bani reali, astfel că teoria se aplică tuturor.

 Potrivit unui articol publicat în urmă cu câțiva ani pe independent.co.uk, pe lângă faptul că bingo necesită ceva abilități mentale, jocul propriu zis ajută o anumită parte din creier să rămână tânără, fără să fie afectată serios de procesul de îmbătrânire. Ipoteză e susținută de Julie Winstone, psiholog cognitiv, care în urma unei serii de teste, a stabilit faptul că jucătorii de bingo, fie ei tineri sau bătrâni, au fost mai rapizi și mai exacți decât cei care nu jucaseră bingo niciodată. Balanța s-a înclinat în favoarea jucătorilor de bingo în multe dintre testele efectuate. În plus, a existat și o serie de teste la care jucătorii de bingo mai în varstă au depăsit semnificativ jucătorii mai tineri.

 În urma acestui studiu, realizatoarea sa, Julie Winstone, nu a uitat să precizeze că, în ciuda numărului uriaș de locuitori ai Marii Britanii ce îl joacă regulat, aproximativ 3 milioane la nivelul anului 2002, imaginea jocului de bingo este de multe ori asociată cu ceva negativ.

 De-a lungul timpului, s-a stabilit fără doar și poate faptul că îmbătrânirea afectează multe abilități mentale, printre care viteza, concentrarea, precizia și recunoașterea modelelor, așa că descoperirea Juliei a pus într-o nouă lumina jocul de bingo, sporindu-i astfel și mai mult popularitatea.  

 ,,Jocul de bingo folosește în permanență câteva funcții mentale de bază. Deși se spune că e vorba doar de noroc și nu de îndemânare, testele realizate au scos la lumină și fața utilă a acestui joc. Nu încerc să spun că bingo e mai bun decât orice altceva, însă nu merită stereotipul negativ cu care este etichetat orice joc de noroc de multe ori. Tensiunea, entuziasmul și aspectul social al jocului ar putea fi benefice funcțiilor mentale’’, a declarat Julie Winstone, potrivit sursei citate.

 Testele realizate de tânăra cercetătoare au fost realizate pe 112 de persoane, cu vârste cuprinse între 18-40 ani și 60-82 ani, cărora le-au fost puse la încercare viteza de reactie, capacitatea de a scana mediul înconjurător pentru a culege informații și memoria de scurtă durată.

 Concluziile studiului au fost prezentate în cadrul conferinței anuale de psihologie Winchester 2002, fiind catalogate drept foarte interesante de către colegii prezenți la eveniment. Încurajată de rezultatele obținute, Julie a ținut să precizeze că va continua cercetările începute, încercând să obțină informații noi, cât mai reale, în legătură cu influența pozitivă pe care ar avea-o jocul de bingo asupra celor ce obișnuiesc să-l joace cu regularitate.

 

×