x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Județul Buzău, pe primul loc în țară la numărul de donatori de plasmă

Județul Buzău, pe primul loc în țară la numărul de donatori de plasmă

26 Oct 2020   •   16:34
Județul Buzău, pe primul loc în țară la numărul de donatori de plasmă

Județul Buzău se află pe primul loc în țară la numărul de donatori de plasmă umană hiperimună, folosită în tratamentul unor pacienți confirmați cu noul coronavirus, a anunțat președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

„Astăzi (luni - n.r.) vă anunţ cu mândrie că Buzăul se află pe locul I, fiind judeţul cu cel mai mare număr de donatori. Acest lucru se datorează vouă, tuturor celor care aţi fost infectaţi şi aţi ales să daţi o mână de ajutor celor care acum luptă cu noul coronavirus şi se află în stare gravă. Mulţumesc tuturor donatorilor, dar şi Centrului de Transfuzie Sanguină Buzău!”, a scris pe Facebook, luni, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Consiliul Județean Buzău a primit, în luna aprilie, o donație constând într-un aparat de plasmafereză din partea unei firme care se ocupă cu distribuția de aparatură medicală. Aparatura a fost donată Consiliului Judeţean pentru a fi utilizată cu titlu gratuit timp de 12 luni. Conducerea judeţului a decis amplasarea acesteia în interiorul Centrului de Transfuzie Sanguină Buzău.

Potrivit directorului Centrului de Transfuzie Sanguină Buzău, medicul Adriana Crăciun, numărul buzoienilor care au mers să doneze plasmă a ajuns la 95, iar oamenii continuă să vină.

„Începutul a fost ceva mai greu, însă cu ajutorul medicilor infecţionişti de la Buzău care le-au explicat pacienţilor procedura şi mai ales beneficiile acestui tip de tratament am început să avem din ce în ce mai mulţi donatori. Înregistrăm astăzi 95 de donatori de la punerea în funcţiune a aparatului şi cu siguranţă săptămâna aceasta vom depăşi 100. Este meritul celor care aleg să vină să doneze şi sunt convinsă că nimeni nu face asta pentru vreun clasament. Pot să vă spun însă că numărul donatorilor de sânge a scăzut substanţial de când cu pandemia şi avem aproape o egalitate, săptămânal, a donatorilor de sânge şi a celor de plasmă”, a declarat medicul Adriana Crăciun, pentru news.ro.

×
Subiecte în articol: buzău plasma donatori de plasmă