Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, context în care a subliniat rezultatele foarte importante realizate până în prezent de preşedinţia română la Consiliul UE.
"Preşedintele României a avut, în calitate de reprezentant al statului membru care deţine Preşedinţia în exerciţiu a Consiliului UE, o intervenţie privind progresele obţinute în implementarea obiectivelor strategice formulate la Consiliul European din decembrie 2018, precum şi în raport cu tematicile de discuţie din cadrul actualei reuniuni a Consiliului European. Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat rezultatele foarte importante realizate până acum de preşedinţia României la Consiliul UE, materializate prin finalizarea unui număr considerabil de dosare. Aceste rezultate sunt cu atât mai importante cu cât actele adoptate au un grad ridicat de complexitate şi un impact deosebit pentru cetăţenii europeni, în domenii precum drepturile sociale şi de muncă, piaţa unică digitală, transporturi, energie şi infrastructură, protecţia mediului, securitate internă a Uniunii Europene, Uniunea Bancară şi Uniunea Pieţelor de Capital", arată Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat transmis AGERPRES.
De asemenea, şeful statului a evidenţiat eforturile pe care România, în calitate de preşedinţie a Consiliului UE, le-a depus până în prezent în direcţia realizării unei Pieţe Unice mai aprofundate şi mai echitabile, care s-au concretizat în progrese notabile cu privire la o serie de propuneri legislative cu impact major în avansarea agendei europene în domeniu. În acest context, preşedintele Iohannis a reamintit că aprofundarea şi consolidarea Pieţei Unice trebuie fundamentate pe prezervarea celor patru libertăţi fundamentale ale acesteia şi pe evitarea introducerii de noi bariere sau măsuri care pot afecta integritatea acesteia. El a salutat şi invitaţia adresată Comisiei Europene de a prezenta o strategie pe termen lung în domeniul industrial, subliniind importanţa industriei europene şi a rolului acesteia în planul competitivităţii economiei Uniunii.
Şeful statului a susţinut şi importanţa unei pieţe digitale puternice pentru menţinerea poziţiei Europei ca una dintre cele mai importante economii din lume. Astfel, el s-a referit la eforturile depuse de Preşedinţia română a Consiliului UE în privinţa promovării unor domenii-cheie ale tehnologiei digitale, precum: inteligenţa artificială, securitatea cibernetică, competenţele digitale avansate şi utilizarea optimă a capacităţii digitale şi interoperabilitatea.
Klaus Iohannis a făcut referire şi la concluziile Consiliului referitoare la Planul coordonat privind inteligenţa artificială "Made in Europe", propuse de Preşedinţia română la Consiliul UE şi adoptate recent de Consiliul Uniunii Europene.
"Acestea reprezintă un pas important spre promovarea şi dezvoltarea tehnologiilor privind inteligenţa artificială în domenii noi, precum serviciile de asistenţă medicală, agricultura sau mobilitatea conectată şi autonomă", se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.
Preşedintele a salutat concluziile Consiliului European şi a amintit că România, în calitate de preşedinţie rotativă a Consiliului UE, a realizat paşi importanţi în direcţia îndeplinirii obiectivelor Acordului de la Paris, atât prin finalizarea unor dosare legislative relevante, precum şi prin organizarea unor dezbateri extinse în perspectiva conturării strategiei UE pe termen lung în domeniul combaterii schimbărilor climatice.
Şeful statului a menţionat că Preşedinţia română la Consiliul UE a promovat, încă de la debutul mandatului său, măsuri de combatere a dezinformării, cu precădere în vederea asigurării unui proces electoral european liber şi corect, în contextul apropiatelor alegeri pentru Parlamentul European. Iohannis a evidenţiat, în context, concluziile Consiliului pe această temă, precum şi iniţiativele legislative adoptate recent la nivelul Consiliului, ulterior acordului politic cu Parlamentul European.
Liderii europeni au avut un schimb de opinii şi privind relaţiile generale cu China în contextul actual, în perspectiva Summitului UE - China care va avea loc pe 8 aprilie.
În contextul împlinirii a cinci ani de la anexarea ilegală a Crimeii şi a oraşului Sevastopol de către Federaţia Rusă, liderii europeni au reafirmat susţinerea fermă a Uniunii Europene pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, precum şi angajamentul faţă de punerea în aplicare a politicii UE de nerecunoaştere a anexării ilegale.
"Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat angajamentul şi sprijinul României faţă de integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei, în interiorul graniţelor sale recunoscute internaţional", arată Administraţia Prezidenţială.
Liderii UE au convenit, la reuniunea Consiliului European, amânarea datei retragerii Regatului Unit până la 22 mai, cu condiţia aprobării, săptămâna viitoare, a Acordului de retragere în Camera Comunelor din Marea Britanie. În cazul în care acest Acord nu va fi aprobat de Camera Comunelor săptămâna viitoare, şefii de stat şi de guvern au agreat o amânare până la data de 12 aprilie, aşteptând ca Regatul Unit să indice, înainte de această dată, o cale de urmat care să fie supusă dezbaterii Consiliului European.
De asemenea, a fost reiterat faptul că nu este posibilă o repunere în discuţie a Acordului de retragere. AGERPRES