x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Klaus Iohannis vrea vot anticipat pentru alegerile prezidenţiale

Klaus Iohannis vrea vot anticipat pentru alegerile prezidenţiale

19 Iun 2019   •   15:26
Klaus Iohannis vrea vot anticipat pentru alegerile prezidenţiale

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, miercuri, Guvernului "să elaboreze urgent" un proiect de lege care să poată fi adoptat de către Parlament până la finalul actualei sesiuni parlamentare şi prin care să propună "măsurile administrative adecvate", începând de la alegerile prezidenţiale.

"Solicit Guvernului să elaboreze urgent un proiect de lege care să poată fi adoptat de către Parlament până la finalul actualei sesiuni parlamentare prin care să propună măsurile administrative adecvate, începând de la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an. Solicit partidelor şi formaţiunilor parlamentare să depună toate eforturile pentru ca proiectul de lege să respecte pe deplin standardele de conduită electorală şi exigenţele în materie, astfel încât situaţiile de la scrutinul din mai să fie evitate. Dacă situaţia o va impune, voi cere, conform prerogativelor constituţionale, convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru discutarea în regim de urgenţă a proiectului de lege care urmează să fie supus dezbaterii, astfel încât proiectul de lege să fie adoptat înaintea următoarei sesiuni parlamentare", a spus şeful statului la Palatul Cotroceni. AGERPRES

×
Subiecte în articol: klaus iohannis