x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Kovesi: În dosarul de evaziune fiscală sunt vizate persoane cu funcţii importante

Kovesi: În dosarul de evaziune fiscală sunt vizate persoane cu funcţii importante

28 Oct 2013   •   10:41
Kovesi: În dosarul de evaziune fiscală sunt vizate persoane cu funcţii importante

Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a declarat luni că sunt și alte persoane cu funcții importante implicate în dosarul în care se fac peste 160 de percheziții și în care prejudiciul este de peste 50 de milioane de euro.

"Da, sunt și alte persoane cu funcții importante, dar detalii vor putea fi oferite tot după ce se termină activitățile procedurale", a afirmat Kovesi, potrivit Agerpres.
Întrebată în legătură cu implicarea unui senator în acest dosar, șefa DNA a răspuns: "Pentru persoane care dețin calități speciale și care sunt implicate în acest dosar nu pot să vă fac public niciun fel de informații până în momentul audierii și aducerii la cunoștință a învinuirii".

Ea a reiterat că procurorii DNA efectuează luni peste 160 de percheziții într-o cauză complexă, care vizează acțiunile comerciale desfășurate de peste 100 de firme românești și străine.

"Se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de constituire într-un grup organizat, corupție, evaziune fiscală. Printre persoanele cercetate se află administratori de firme, avocați, angajați ai MFP, precum și alte persoane. Vor fi aduse la audieri 80 de persoane, din care aproximativ 50 vor fi puse sub învinuire și li se va aduce la cunoștință învinuirea. Prejudiciul estimat în cauză este de peste 50 de milioane de euro. S-au dispus măsuri asiguratorii pentru recuperarea prejudiciului. O parte din bunuri vor fi identificate astăzi cu ocazia perchezițiilor", a precizat Kovesi.

×