La 18 iulie, prăznuirea Mucenicului Emilian, sfânt de origine română

Sfântul Emilian de la Durostor, prăznuit la 18 iulie, este unul dintre mucenicii de origine română care în secolul al IV-lea a suferit moarte martirică în timpul persecuţiei dezlănţuite de Împăratul Roman Iulian Apostatul.

O părticică din moaştele Sfântului Emilian au ajuns şi în biserica bucureşteană cu hramurile Sf. Emilian (18 iulie) şi Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), biserică situată în cartierul Drumul Taberei, sfinţită recent. Pelerinii pot deja să venereze sfintele moaşte aşezate în racla de argint, lucrată special în atelierele Monetăriei Statului.

Ca semn al preţuirii acestui sfânt şi ca evlavie faţă de jertfa lui, există şi o mănăstire în România care îl are ca patron spiritual pe Mucenicul Emilian, Mănăstirea Ciolpani din judeţul Bacău. De ziua sfântului, la Mănăstirea Ciolpani, sărbătoarea va fi încununată cu o slujbă arhierească, ce va fi oficiată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, la care vor particpa ca în fiecare an foarte mulţi credincioşi.

Amplasată la 5 km de oraşul Buhuşi, Mănăstirea Ciolpani a luat fiinţă în 1730, când medelnicerul Teodor Cantacuzino a construit aici o bisericuţă din lemn. Închisă în perioada comunistă şi redeschisă în 1991, mănăstirea de maici de la Ciolpani a fost îmbogăţită cu o biserică nouă, sfinţită în 1997, primind hramul sfântului din Dobrogea de altădată.

Localitatea Durostorum sau Silistra de astăzi este un oraş-port la Dunăre, în nord-estul Bulgariei. A aparţinut ţării Româneşti în timpul lui Mircea cel Bătrân, probabil şi a lui Vlad ţepeş pentru scurtă vreme, a revenit României după al doilea război balcanic, în 1913, până în 1940, când a fost cedată Bulgariei.

Sinaxarul zilei de 18 iulie spune despre Sfântul Emilian că era oştean în armata romană şi, creştin fiind, a stricat statuile zeilor păgâni dintr-un templu, fapt care a dus la pedepsirea sa de către vicarul Capitolinus: "Sfântul Emilian va ajunge în faţa lui Capitolinus, unde va mărturisi care este adevăratul Dumnezeu, iar că idolii din acea capişte erau nişte pietre fără suflet, mute şi surde, care nu erau bune de nimic. Auzind acestea, vicarul a poruncit ca sfântul să fie dezbrăcat de hainele sale, după care a poruncit să fie aspru bătut cu vine.

Neîncetând a-l mărturisi pe Hristos, Sfântul a răbdat cu bărbăţie toate acele chinuri. Văzând Capitolinus că Sfântul este de neînduplecat, a poruncit ca Sfântul să fie luat şi dus în afara cetăţii, unde să fie aruncat în cuptor. Înainte însă de a fi aruncat în foc, Sfântul a cerut să fie lăsat să facă puţină rugăciune, după care, aruncat fiind în foc, a ieşit de acolo nevătămat, după care s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci, şi şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la data de 18 iulie 362, aşa cum arată actul său martiric, păstrat până în zilele noastre, dată care a rămas şi în Minee ca zi de prăznuire a Sfântului Mucenic al lui Hristos.

Femeia lui Capitolinus, care în taină era şi ea creştină, i-a cerut acestuia să o lase să ia corpul Sfântului mucenic, care era neatins de foc, pentru a-l putea îngropa după cuviinţă. Astfel, după ce creştinii au uns cu evlavie trupul Sfântului, l-au dus la locul numit Gedina (Gizdina), ca la trei stadii de cetatea Durostor, unde l-au şi îngropat".