Dan Canta are doar 15 ani şi o voinţă de fier! Dan a înotat cei 34 de kilometri care despart Anglia de Franţa pentru a strânge fonduri pentru Fundaţia Robert Connor Dawes, fundație a unui coleg care a pierdut lupta cu cancerul.
"Dan Canta a devenit primul român şi cel mai tânăr australian care a traversat înot Canalul Mânecii! Un efort extraordinar depus de Dan şi toţi ceilalţi implicaţi”, a anunțat pe Facebook clubul Brighton Baths Health, citat de antena3.ro.
Gestul său e inedit și pentru că a trecut înot Canalul Mânecii, fără costum de protecție (neopren).
S-a apucat de înot în urmă cu doi ani şi s-a dovedit un talent înnăscut. În Australia, ţara care l-a adoptat, e deja vedetă, după ce a înotat 11 kilometri, în apa rece a oceanului.