x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator La ordinea zilei. Mafia Lambrino-Truică & co, lista explozivă a jafului național

La ordinea zilei. Mafia Lambrino-Truică & co, lista explozivă a jafului național

16 Dec 2015   •   20:12
La ordinea zilei. Mafia Lambrino-Truică & co, lista explozivă a jafului național

Faptul că Paul Lambrino, prin fals și uz de fals, și printr-un șir lung de infracțiuni, a reușit să intre în posesia unei uriașe suprafețe din România, prin intermediul unor infractori, este probabil cel mai spectaculos caz de fraudă din ultimii 20 de ani, a spus Radu Tudor în ediția de miercuri a emisiunii ''La ordinea zilei''.

Radu Tudor a prezentat o mare parte din lista proprietăților pe care Paul Lambrino le-a cesionat prin firma Reciplia, condusă de Remus Truică, o listă pe care cunoscutul publicist Marilena Rotaru a publica-o pe pagina sa de Facebook și pe care corealizatorul ''La ordinea zilei'' a preluat-o integral pe blogul său.

Teren – 8.000 de m. pătraţi, lângă „Mina Minovici”, în Bucureşti
52 de hectare de teren în Buc., strada Jandarmieriei
Teren – 2.000 de m. pătraţi, în Năvodari
Ferma Regală „Băneasa”, plus 28,63 hectare
Imobil în Bucureşti, strada Ion Ionescu de la Brad
Staţia de montă de la Băneasa, plus 25 de hectare aferente, langa Hipodromul „Băneasa”
Teren de 2,66 hectare la Năvodari
Moşia Regală Copăceni – 118,10 hectare – Comuna 1 Dec. 1918
Moşia Cocargeaua – Ialomiţa – 7.454 de hectare
Balta Ezeru Mostiştea – com. Mănăstirea – 1.062 hectare
Balta Boian Sticleanu şi pădurea Vărăştii de Baltă – 2.436 de hect,. plus 3.500 hect. apă, 170 hect. trestie
Moşia Zorleni (Vaslui) – 1.577 hectare
Teren de 3.165 hectare, com. Mănăstirea, Călăraşi
Teren de 2.002 hectare, Chinciu Spanţov, Călăraşi
Via Regală „Cotnari”, inclusiv Castelul, 13 hectare
Via şi pepiniera „Murfatlar”, 72 de hectare din comuna Murfatlar, Constanţa
Teren de 30 de hectare – pădurea Snagov
Teren de 67 de hectare plus imobilul din Scroviştea
Teren forestier de 596,20 de hectare în Mănăstirea, Călăraşi
Palatul Elisabeta, sediul PDL şi intrarea de la Cotroceni.
Podgoria „Tohani”, Valea Călugărească
Imobilul Bibliotecii Universitare, Piaţa Revoluţiei
Imobilul Ambasadei Iranului, Lascăr Catargiu, nr. 39
Imobilul de pe strada Latină, nr 10
Palatul Elisabeta – Parcul Herăstrău


Vezi lista completă, pe radu-tudor.ro

×