Fostul primar al Bacaului, Dumitru Sechelariu, a fost retinut ieri pentru 24 de ore de procurorii anticoruptie, pentru luare de mita, abuz in serviciu in scopul obtinerii de foloase necuvenite si asociere in vederea savarsirii de infractiuni, ne-au declarat surse judiciare.
ANCHETA. El va fi dus in cursul zilei de azi la Tribunalul Bucuresti, cu propunere de arestare preventiva. Alaturi de fostul edil au fost retinuti si Dorinel Ifrim, sef al Serviciului Cadastru din Primaria Bacau, si Laurian Lucaci, viceprimar. Sechelariu a fost pus sub invinuire la inceputul acestui an si de atunci a fost audiat de mai multe ori in legatura cu organizarea unor licitatii si cu schimburi de terenuri sau atribuiri de lucrari. Ultima intalnire cu anchetatorii a avut loc la 30 mai, cand procurorii i-au adus la cunostinta ca au fost extinse cercetarile si pentru santaj si spalare de bani. Potrivit anchetatorilor, Sechelariu "ar fi comis, cu buna-stiinta, mai multe ilegalitati, in scopul obtinerii de foloase materiale necuvenite". De asemenea, "ar fi constrans opt persoane sa vanda diverse suprafete de teren, impunandu-le un pret inferior celui real". Sechelariu le-ar fi santajat spunand ca, daca refuza pretul impus, nu le va reconstitui dreptul de proprietate, sustin anchetatorii. (Miruna Pasa)
Citește pe Antena3.ro