x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator La rece

La rece

01 Aug 2005   •   00:00
SALVATA DE VETERINAR. Regizoarea Beatrice Rancea, proaspat directoare artistica a Teatrului National Constanta, a suferit o interventie chirurgicala la laba piciorului drept, exact in ziua in care s-a intors de la mare. "Nu stiu exact ce s-a intamplat, cred ca a fost o bucata de plastic tare, care mi-a sectionat un vas sanguin. Sangele a inceput sa-mi siroiasca pe picioare. Eram in curte, chemasem acasa medicul veterinar, sa-i faca o injectie unei cateluse in calduri. Veterinarul mi-a acordat primul ajutor, apoi m-a dus la Spitalul Militar, unde m-au cusut sub anestezie. Stau asa cateva zile, nici nu pot conduce. Sper ca pe miercuri sa fiu din nou la mare, unde am multe proiecte." (Claudia Daboveanu)

PRETURI AJUSTATE. "Dupa buget, coane Fanica!", este prima replica la care te gandesti cand vezi ca biletul la concertul unui cantaret roman in voga poate costa doar 25.000 de lei vechi! Intre doua aparitii in teatrele de vara de pe Litoral, artistii nostri nu refuza nici spectacolele de la care primesc un onorariu minuscul. Asa se face ca Mihai Traistariu, Autentic si Gamma au venit sa cante intr-o tabara la Navodari, intr-un concert la care biletul a costat cat o sticla de apa minerala. Vorba aia, orice ban e bun daca-l iei, nu sa-l dai! (D.C.)

×
Subiecte în articol: observator