x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Legătura dintre FRANCMASONERIE și scufundarea TITANICULUI

Legătura dintre FRANCMASONERIE și scufundarea TITANICULUI

25 Noi 2015   •   14:59
Legătura dintre FRANCMASONERIE și scufundarea TITANICULUI

Noi informații despre scufundarea Titanicului. Masoneria a fost implicată în ancheta referitoare la dramaticul eveniment și, după câte se pare, a permis ca anumite persoane direct responsabile de tragedie care făceau parte din organizație să fie absolvite de orice vină.

Investigația referitoare la nefericitul accident din 1912, în urma căreia și-au găsit sfârșitul peste 1500 de persoane, a făcut ca majoritatea celor implicați, inclusiv căpitanul vasului și proprietarii companiei White Star Line să fie exonerați de răspundere.

Publicarea unei arhive secrete a Francmasoneriei, care conține mai mult de două milioane de nume, atrage noi controverse referitoare la scufundarea Titanicului și la ancheta demarată ulterior.

În registru sunt enumerate personalități care au făcut parte din organizație între 1733 și 1923, precum Sir Winston Churchill, Oscar Wilde, Lord Kitchener, Rudyard Kipling și Edward VIII, dar și persoane implicate în ancheta referitoare la scufundarea Titanicului.

Potrivit dailymail.co.uk, Senatul din Statele Unite ale Americii a investigat tragedia și a ajuns la concluzia că Oficiul Comerțului din Marea Britanie este responsabil pentru cele întâmplate. Totuși, ancheta din Regatul Unit, condusă de Lord Mersey, i-a exonerat pe membrii respectivului comitet.

După câte se pare, Lord Mersey însuși a fost un francmason, inițiat în anul 1881 la Londra. Întâmplător sau nu, președintele Oficiul Comerțului era de asemenea membru al masoneriei. Mai mult decât atât, din cei cinci membri ai comitetului desemnat să ancheteze scufundarea Titanicului, alte două nume se regăsesc în arhivele masonice: John Harvard Biles, specialist în arhitectură navală și Edward Chaston, inginer expert evaluator.

Și Lord Pirrie, președinte al șantierului naval Harland and Wolff, unde s-a construit Titanicul, și totodată unul din directorii companiei White Star, a făcut parte din Masonerie.

Expertul Nic Compton a afirmat că ancheta referitoare la scufundarea navei poate fi etichetată drept mușamalizare, întrucât toți responsabilii au fost exonerați. În mod bizar, dintre pasagerii care au supraviețuit nu au fost intervievate decât trei persoane, toate de la clasa întâi.

×