x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Leul s-a depreciat puternic. Cursul urcă la 4,1385 lei/euro

Leul s-a depreciat puternic. Cursul urcă la 4,1385 lei/euro

08 Ian 2009   •   00:00
Leul s-a depreciat puternic. Cursul urcă la 4,1385 lei/euro

Moneda naţională a continuat să se deprecieze puternic faţă de euro, iar cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) s-a situat la 4,1385 lei/euro, nivel care nu a mai fost întâlnit din ianuarie 2004.



Un nivel mai ridicat a fost atins la 6 ianuarie 2004, când BNR a cotat un euro la 4,1438 lei. Leul a continuat să se deprecieze în raport cu euro începând cu prima oră a şedinţei interbancare de joi, iar cursul de schimb a urcat până la un maxim de 4,1400 - 4,1450 lei/euro, respectiv cu 1,9 bani peste nivelul de la închiderea zilei anterioare, când euro a fost cotat la 4,1210-4,1260 lei. Ulterior, cursul a coborât brusc, pentru scurt timp, la 4,1150 - 4,1180 lei/euro, însă apoi leul a revenit pe depreciere, iar cotaţiile s-au menţinut peste 4,12 lei/euro. Rata de referinţă anunţată, miercuri, de banca centrală, de 4,0720 lei/euro, reprezenta un maxim din ultimii patru ani şi două luni. Dobânzile băncilor comerciale pentru sumele atrase la o zi s-au menţinut aproape de cele din şedinţa precedentă, la 12,66-13,59%, iar cele aferente depozitelor la o săptămână au fost de 13,31-14,38%.
Mediafax

×
Subiecte în articol: romania