x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Liberalii vor aer condiţionat pentru toate mijloacele de transport în comun

Liberalii vor aer condiţionat pentru toate mijloacele de transport în comun

29 Iul 2015   •   18:52
Liberalii vor aer condiţionat pentru toate mijloacele de transport în comun
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

La rectificarea bugetară din luna august, consilierii PNL vor propune un amendament prin care se vor aloca bani pentru montarea de instalații de aer condiționat în mijloacele de transport în comun care nu sunt prevăzute cu asemenea facilități din construcție, a declarat viceprimarul Capitalei, Cornel Pieptea, relatează Antena 3 care citează București FM. 

Declarația vine în contextul caniculei din ultimele zile și pe fondul absenței aerului condiționat din autobuze și tramvaie. Conform lui Pieptea, doar ceva mai puțin de 200 dintre cele aproximativ 730 de autobuze aflate în circulație dispun de instalații de aer condiționat funcționale, iar dintre cele 200 de tramvaie ale regiei de transport, niciunul nu are aer condiționat.

Pieptea a explicat că montarea unei instalații de aer condiționat, în regie proprie, costă aproximativ 16.000 de euro, în timp ce costul pentru un tramvai ar fi de 100.000 de euro. El a precizat că bucureștenii nu se vor putea bucura de noile instalații de aer condiționat în această vară.

×