Virgil Pop, aflat în arestul Poliţiei Cluj pentru trafic de influenţă şi ales deputat în colegiul 8 Turda, a depus, prin avocaţii săi, două cereri, una de eliberare sub control judiciar şi o a doua de revocare a măsurii arestării preventive.
Apărătorul acestuia, Eugen Iordăchescu, a susţinut că Virgil Pop nu ar prezinta pericol social dacă e lasat în libertate. Lucru dovedit de votul din 30 noiembrie, când comunitatea care l-a votat a dovedit că are încredere în el şi i-a incredinţat mandatul. In plus, apărătorul lui Virgil Pop a susţinut ca acesta ar trebui lăsat în libertate pentru a-şi îndeplini mandatul şi că, dacă acesta ar rămâne în arest, s-ar încălca suveranitatea Parlamentului pentru că deputatul ar fi în imposibilitatea de a-şi exercita mandatul. Decizia instanţei este asteptată în această după-amiază. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro