x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ce spune Bode, despre poliţiştii rutieri prinşi când luau mită: Astfel de practici sunt de netolerat în MAI

Ce spune Bode, despre poliţiştii rutieri prinşi când luau mită: Astfel de practici sunt de netolerat în MAI

de Redacția Jurnalul    |    28 Apr 2023   •   15:15
Ce spune Bode, despre poliţiştii rutieri prinşi când luau mită: Astfel de practici sunt de netolerat în MAI
Sursa foto: Hepta

Lucian Bode, Ministrul Afacerilor Interne, a spus vineri despre cei doi poliţişti de la Brigada Rutieră Bucureşti prinşi când luau mită că astfel de practici sunt de "netolerat" în MAI iar cei care sunt 'tentaţi' vor ajunge în aceeaşi situaţie.

"Ministerul Afacerilor Interne este interesat să elimine din structurile sale astfel de elemente care nu ne fac cinste. Eu am comunicat în permanenţă celor două structuri, eu le numesc 'sistemul imunitar' al ministerului nostru - Direcţia Generală de Protecţie Internă, respectiv Direcţia Generală Anticorupţie. În permanenţă le-am comunicat să acţioneze pe linia prevenţiei. Este mult, mult mai uşor şi mai ieftin decât să combaţi. Ieri am asistat la combaterea unei astfel de activităţi reprobabile. Vreau să transmit un mesaj către toate structurile MAI, către toţi angajaţii MAI care, poate, la un moment dat, ar fi tentaţi să procedeze precum au procedat cei doi poliţişti de la Brigada Rutieră din Bucureşti. Mai devreme sau mai târziu, vor ajunge în situaţia celor doi poliţişti de la Bucureşti. De aceea, să se gândească de 100 de ori la jurământul pe care l-au depus, la familia lor înainte de a proceda aşa cum au procedat colegii lor, indiferent de greutăţile prin care poate trec, de situaţia în care se află. Astfel de practici sunt de netolerat în MAI", a precizat Bode.

Totodată, el şi-a exprimat dezacordul pentru modul în care s-a realizat acest flagrant, afirmând că nu este un susţinător al acestor acţiuni, "cu toată presa în jur".

"Dincolo de modul în care s-a realizat acest flagrant, cu dumneavoastră prezenţi acolo, eu nu sunt adeptul acestor spectacole televizate. Flagrantul este flagrant şi îşi urmează cursul. Dacă aşa au ales unii să comunice această situaţie, este treaba lor. Pe noi ne interesează să curăţăm sistemul de astfel de elemente", a conchis Bode.

Doi poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere a Capitalei au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi că ar fi primit mită de la 23 de conducători auto care ar fi încălcat regulile de circulaţie pe drumurile publice.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, vineri, AGERPRES, procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând de joi, a lui Andrei Pantea, comisar de poliţie în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Brigada Rutieră, şi a lui Valentin Olteanu, agent şef de poliţie în cadrul DGPMB - Brigada Rutieră, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.

×
Subiecte în articol: lucian bode politisti rutieri mita