Preşedinţia îl va retrage pe Lucian Duţă din Consiliul de Administraţie (CA) al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), la începutul săptămânii. Informaţia aparţine DeCe News şi se bazează pe surse apropiate Palatului Cotroceni. Ea are toate şansele să se confirme dacă ţinem seama de faptul că premierul Victor Ponta avertiza că numirea lui Lucian Duţă în CA al CNAS a venit printr-o simplă adresă semnată de un consilier prezidenţial, fără a fi publicată în Monitorul Oficial. Şi că această numire este o “defecţiune”, deoarece Lucian Duţă este cercetat penal tocmai în legătură cu activitatea acestuia la CNAS. Într-un comunicat al Guvernului se preciza că: “Primulministru consideră ca revenirea unei persoane cercetate penal, în legătură cu activitatea CNAS, reprezintă o situaţie de natură să împiedice buna funcţionare a instituţiei” şi că “până la soluţionarea cauzelor penale, există pericolul ca activitatea doctorului Lucian Duţă în poziţia de membru CA să afecteze grav cercetările în cauză, având acces la informaţii cu
caracter confidenţial şi, de asemenea, putând să influenţeze martorii. CNAS este o instituţie extrem de importantă având în vedere că fondurile provin din contribuţiile cetăţenilor şi rolul acesteia este de a răspunde nevoilor contribuabililor”.
Loc vacant
Aşadar, locul în CA al CNAS este în continuare neocupat. În urmă cu opt luni, prof. dr. Monica Pop a fost nominalizată pentru CA al CNAS. Dar prof. dr. Monica Pop a ocupat acest loc doar 30 de zile pentru a nu deveni incompatibilă cu funcţia pe care o deţine de manager al Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti. Totuşi, de la o simplă adresă s-a ajuns la demisia doctorului Doru Bădescu de la conducerea CNAS, care în opinia premierului a folosit un limbaj total nepotrivit în legătură cu numirea lui Duţă în CA al CNAS. Se ştie că dr. Doru Bădescu, când s-a pomenit cu Lucian Duţă în “Casă”, a
înaintat un comunicat în care cataloga aceast numire “o gafă a Administraţ iei Prezidenţiale”, “specifică organizaţ iilor mafiote”.
Dar prin aceeaşi adresă de numire a Lucian Duţă în CA al CNAS, inclusive semnatarul ei, consilierul prezidenţial Virgil Păunescu, a făcut un pas uriaş către demisie.
Doctorul Virgil Păunescu este profesor la Universitatea de Medicină din Timişoara şi co-autor al primului transplant medular efectuat în ţara noastră. El a ocupat mai multe funcţii în MS şi CNAS. De asemenea, dr. Virgil Păunescu este singurul consilier prezidenţial care a reuşit performanţa de a rezista la Cotroceni de la începutul primului mandat al lui Traian Băsescu până în prezent.
În locul doctorului Doru Bădescu, la conducerea CNAS a fost numit europarlamentarul Crisian Buşoi. El este absolvent al UMF “Carol Davila” Bucureşti şi are doctoratul în sănătate publică şi management sanitar la UMF Timişoara. Cristina Buşoi a declarat că susţine taxa clawback. “Ca principiu este bună, chiar şi în alte ţări se aplică. Separarea nu se poate face decât pe categorii de medicamente, orice altă discriminare pune la îndoială principiile liberei concurenţe.” În legătură cu cardul de sănătate, noul preşedinte al CNAS a declarat că îl consideră “o măsură foarte utilă, dar trebuie să mă documentez”.
Până acum nicio numire de la Preşedinţie
Potrivit purtătorului de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, preşedintele Traian Băsescu nu a emis până în acest moment (ieri – n.r.) niciun decret privind desemnarea în Consiliul de Administraţie al CNAS a unei persoane care să o înlocuiască pe Monica Pop. “Până în acest moment (ieri – n.r.), preşedintele României, domnul Traian Băsescu, nu a emis niciun decret prezidenţial pentru desemnarea membrului în Consiliul de Administraţie al CNAS care ar urma să o înlocuiască pe doamna Monica Pop; menţionăm că preşedintele României numeşte un reprezentant ca membru în Consiliul de Administraţie al CNAS prin decret prezidenţial”, afirmă purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea.
Citește pe Antena3.ro