Pentru prima dată, cel puţin la nivelul Capitalei, procurorii Judecătoriei Sectorului 2 au decis oprirea lucrărilor de construcţie la imobilul din Strada Mihai Eminescu nr. 188 şi începerea urmăririi penale a administratorului firmei de construcţii, Cristian Ţoi. Beneficiarul este firma Total Construct Internaţional SRL, iar constructorul este firma SC Urban Art Construct.
Un motiv care a stat la baza acestei hotărâri a procurorilor a fost şi faptul că ridicarea blocului a cauzat pagube importante clădirilor din imediata apropiere, în special celor de la numărul 186, unde un corp din construcţie s-a prăbuşit parţial. În plus, clădirea de la numărul 184 are pereţii fisuraţi, iar tasarea pardoselilor de accentuează. Tribunalul Bucureşti a dispus, în martie, suspendarea autorizaţiei de construire a blocului, iar Primăria Capitalei a cerut oprirea oricăror lucrări, în momentul în care aceasta ajunsese la etajul al doilea, însă firma de construcţii CT Urban Art SRL a continuat să ridice imobilul.
"În prezent, construcţia a ajuns la etajul al şaptelea, profitându-se de faptul că Inspectoratul Teritorial pentru Construcţii Bucureşti (ITCB) a tolerat executarea de lucrări, fără a lua măsuri concrete de stopare a acestora. Urmare a plângerii penale, înaintată de familia Dumitru şi Asociaţia «Salvaţi Bucureştiul», Parchetul de pe lângă Judecatoria Sectorului 2 a dispus începerea urmăririi penale a administratorului societăţii CT Urban Art SRL, Cristian Ţoi, pentru săvârşirea infracţiunii de continuare a executării lucrărilor după oprirea acestora de organele de control", a precizat Nicuşor Dan, reprezentant al Asociaţiei "Salvaţi Bucureştiul".
Total Construct Internaţional SRL a primit autorizaţie de construcţie în 2007, pentru o clădire de şapte etaje, contrar regulamentului de urbanism al zonei. În urma unui proces intentat de vecinii afectaţi, Tribunalul Bucureşti a decis la 16.03.2010 suspendarea autorizaţiei de construire. După ce s-au oprit lucrările pentru câteva zile, constructorul le-a reluat, ceea ce a determinat Direcţia Inspecţie şi Control General, dar şi vecinii să formuleze plângere penală.