x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ludovic Orban: Ridicarea restricțiilor se va face în etape. Fără spectacole!

Ludovic Orban: Ridicarea restricțiilor se va face în etape. Fără spectacole!

27 Apr 2020   •   21:51
Ludovic Orban: Ridicarea restricțiilor se va face în etape. Fără spectacole!
Sursa foto: RaduBadoiu@GuvernulRomaniei

Ridicarea restricțiilor, după starea de urgență, se va face gradual, în etape, a declarat, luni, premierul Ludovic Orban. Acesta a precizat că e puțin probabil ca restricțiile să fie ridicate în privința spectacolelor.

Orban a spus, luni seara, la Digi 24, că e puțin probabil să se poată renunța la restricția legată de spectacole.

„Ridicarea restricțiilor se va face în etape, gradual, vom lăsa un timp pentru a vedea dacă contextul epidemiologic evoluează într-un fel sau altul, apoi putem ridica și alte restricții. Există și un sistem de evaluare a riscului epidemiologic. Nu cred că se poate renunța la restricția legată de spectacole. Unde e un număr mare de persoane și riscul de transmitere a riscului este foarte mare. În general unde se adună multă lume, activitățile se vor relua mai greu”, a spus premierul Ludovic Orban.

Întrebat dacă se va putea relua activitatea în parcuri, premierul a spus că în acest caz riscul epidemiologic este scăzut, dar nu și în cazul locurilor de joacă pentru copii.

„În privința parcurilor, riscul epidemiologic este relativ scăzut și probabil vor face parte din măsurile de relaxare. Există o excepție, locurile de joacă pentru copii unde există un risc epidemiologic mai mare. Noi nu am închis în mod expres prin ordonanță militară sau prin altă hotărâre parcurile. Au fost închise prin decizii ale Comitetelor pentru Situații de Urgență la nivel județean sau local”, a mai spus Orban.

România este în stare de urgență, din cauza pandemiei, până în data de 14 mai.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Ludovic Orban coronavirus România