x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ludovic Orban se declară nemulțumit de ritmul de vaccinare în mediul rural

Ludovic Orban se declară nemulțumit de ritmul de vaccinare în mediul rural

24 Apr 2021   •   13:34
Ludovic Orban se declară nemulțumit de ritmul de vaccinare în mediul rural

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, s-a declarat nemulțumit de ritmul de vaccinare în mediul rural.

„Sigur că în mediul urban, vaccinarea se derulează într-un ritm mulțumitor, mai puțin mulțumitor e ritmul în mediul rural, și aici avem nevoie de implicarea primarilor, ca să convingă. Noi suntem capabili să trimitem centre mobile de vaccinare în orice comunitate locală”, a spus acesta.

În campania de vaccinare ar trebui să se implice asistenții medicali, asistenții sociali și preoții, dar mai ales primarii.

„Nu poți să le ceri oamenilor să se deplaseze în centrele de vaccinare și atunci mergem noi în localități, dar trebuie să se implice în a-i convinge pe oameni ca, atunci când se se deplasează centrul mobil de vaccinare, prezența să fie maximă.

A crescut capacitatea de vaccinare, dar există o anumită reticență, dar cel puțin pe baza cercetărilor sociologice pe care le-am făcut procentul celor care doresc să se vaccineze a crescut semnificativ și vom găsi toate formele, prin intermediul companiilor, centrelor drive, centrelor mobile, să aducem cât mai aproape de populație vaccinarea”, a precizat Orban.

Mediafax

×
Subiecte în articol: vaccinare ludovic orban