x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mai "motorizati" decat anul trecut

Mai "motorizati" decat anul trecut

16 Feb 2005   •   00:00

Vanzarile de autoturisme au atins, in ianuarie 2005, un nivel dublu fata de aceeasi perioada a anului trecut, ajungand la 12.512 unitati, a anuntat Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Autovehicule (APIA).

Raportat insa la nivelul vanzarilor din luna decembrie 2004, datele APIA releva o scadere cu 23,5%.

DACIA, IN TOP. Statisticile arata ca romanii sunt in continuare patrioti, ei preferand masinile autohtone. Astfel, in prima luna a anului au fost vandute 7.540 de autoturisme "made in Romania" (un avans de 113,2% fata de luna ianuarie 2004), in timp ce pe soselele tarii au ajuns "doar" 4.972 de bolizi din import (cu 84% mai multi comparativ cu ianuarie 2004). Topul marcilor de automobile este condus de Dacia, cu 6.214 masinute vandute si o cota de piata de 49,6%. Daewoo are o cota de piata de 10,6%, asigurata de cele 1.326 de autoturisme comercializate. Skoda, Renault si Volkswagen sunt si ele in top cu vanzari cuprinse intre 771 de unitati si 880 de unitati. In ceea ce priveste distributia pe modelele de import, prima pozitie este ocupata de Skoda Octavia, in urcare cu o treapta fata de luna ianuarie 2004. Pe urmatoare locuri se plaseaza Renault Clio, Skoda Fabia si Renault Megane. (Florina Zainescu)

×
Subiecte în articol: observator