x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MAI: Sunt eliminate restricțiile de tranzitare a teritoriului național al Ungariei pentru toți cetățenii români

MAI: Sunt eliminate restricțiile de tranzitare a teritoriului național al Ungariei pentru toți cetățenii români

17 Iun 2020   •   11:05
MAI: Sunt eliminate restricțiile de tranzitare a teritoriului național al Ungariei pentru toți cetățenii români

Ministerul Afacerilor Interne informează, miercuri, că oficialii ungari au transmis că vor fi eliminate restricțiile de tranzitare a teritoriului național al Ungariei pentru toți cetățenii români, începând cu noaptea de 16 spre 17 iunie, ora 00:00.

„În urma refuzului autorităţilor de la Budapesta de a permite tranzitarea Ungariei cetăţenilor români care nu au contracte de muncă în alte ţări europene, oficialii MAI au iniţiat discuţii cu partenerul ungar. Discuţiile demarate la începutul acestei săptămâni au avut drept scop eliminarea restricţiilor care au dus la aglomerarea punctelor de trecere a frontierei, pe sensul de ieşire din ţară, aglomerare produsă în special din cauza documentelor justificative pentru tranzitarea Ungariei, solicitate unilateral cetăţenilor români. Oficialii maghiari ne-au transmis, în după-amiaza zilei de 16 iunie, că din noaptea de 16 spre 17 iunie, începând cu ora 00,00, ora Budapestei, respectiv ora 1,00, ora României, vor fi eliminate restricţiile de tranzitare a teritoriului naţional al Ungariei pentru toţi cetăţenii români", precizează MAI.

În cadrul comunicatului transmis de MAI se precizează că acțiunile desfășurate au scopul de „a asigura cetățenilor români posibilitatea de a ieși și de a reveni în țară în condiții cât mai bune”.

 

×