Înainte de Duminica Rusaliilor sunt ”Moșii de vară”, sărbătoare dedicate pomeniri morților. Cu această ocazie, în toate bisericile ortodoxe se vor oficia Sfinte Liturghii, urmate de slujbe de pomenire a celor trecuți la cele veșnice.
În sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Sfântului Duh ( Sâmbăta Rusaliilor), Bisrica face pomenirea general a morților, rugându-se pentru ei, prin rugăciunile și cântările înscrise în slujba din Penticostar, pentru ca și ei să se bucure de darurile Sfântului Duh, a Cărui pogorâre este prăznuită în duminica următoare.
Moșii de vară - Datini și credințe
De Rusalii se dau de pomană vase de lut, căni, străchini și vase de lemn (cofe), împodobite cu flori și umplute cu lapte, vin sau apă, fructe coapte, plăcinte, caș, purcel sau miel, scrob (omleta), nelipsind pâinea, colacii, covrigii şi lumânarile. În sudul țării, alături de cireșe, se servesc colarezi cu lapte pe frunze de nuc (un amestec de făina cu lapte, care împrumută din aroma frunzelor de nuc; uneori, colarezii sunt înlocuiti de orez cu lapte).
În unele sate bucovinene "Moșii de vară" încep încă în dimineața sâmbetei de Rusalii, când pomenile amintite mai sus se trimit pe la casele vecinilor pentru sufletul morților, iar in partea a doua a zilei, fiecare poate să dea de pomana pentru sufletul sau. Se crede că nu este bine ca în această zi cineva să mănânce fără să dea de pomană.
Ritualul de pomenire are loc mai ales în cimitire, unde mormintele sunt curățate și împodobite din timp iar lumânările ard întreaga perioada în care se desfășoara ceremonialul de pomenire. Împăcarea sufletelor morților și întoarcerea lor fără incidente în morminte depind de bogăția ofrandelor (pomenilor) și de respectarea ritualului.
Se spune că dacă vei da pomana ceapă și usturoi verde vei fi ferit de rele tot anul.