x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator „Mamă, sunt într-un sac, sună la poliţie”! DEZNODĂMÂNT în cazul copilului dispărut la Constanţa

„Mamă, sunt într-un sac, sună la poliţie”! DEZNODĂMÂNT în cazul copilului dispărut la Constanţa

27 Noi 2015   •   15:52
„Mamă, sunt într-un sac, sună la poliţie”! DEZNODĂMÂNT în cazul copilului dispărut la Constanţa
Sursa foto: reporterntv.ro

„Mamă, sunt într-un sac, sună la poliţie”! Aşa suna mesajul pe care o femeie din Constanţa l-a primit de la fiul său, în vârstă de 13 ani, în seara zilei de 25 noiembrie, în jurul orei 19.00.

Copilul plecase de acasă, după o ceartă cu părinţii, spunând că merge până la magazinul de la parterul blocului unde locuia, pentru a-şi cumpăra un suc, informează reporterntv.ro.

Disperați, părinții l-au căutat prin centrul oraşului, apoi au  sunat la poliție și au cerut ajutor. Oamenii legii i-au trezit din somn pe prietenii și colegii de școală, ca să-i întrebe dacă știu ceva de soarta adolescentului. În total, 50 de oameni l-au căutat pe băiat peste tot.

Mama sa a cerut ajutor și pe Facebook. Aproape 5.000 de persoane au distribuit poza fiului său pe site-ul de socializare, în speranța că cineva îl va găsi. Și pe pagina lui, prietenii au postat mesaje în care i-au cerut se întoarcă acasă sau măcar să dea un semn de viață.

Polițiștii au aflat că, în timp ce mama băiatului primea cumplitul mesaj de ajutor, băiatul de 13 ani se afla, în afara oricărui pericol, în casa unui coleg.

Atitudinea mamei colegului care i-a oferit adăpost este inexplicabilă. Când polițiștii i-au bătut la ușă, femeia a susținut că nu l-a văzut în viața ei.

De fapt, dispărutul era în bucătărie și mânca împreună cu prietenul său. Minciuna a dus la o amplă desfășurare de forțe. Polițiștii și jandarmii au luat Constanța la pas 24 de ore și au cerut ajutorul Serviciului Român de Informații dar și al Serviciului de Telecomunicații Speciale. La ora 17, oamenii legii au decis să îl dea în urmărire națională și internațională pe băiat. Anchetatorii nu înțeleg gestul femeii, care printr-un cuvânt, ar fi putut salva situația.

"Din punct de vedere penal, nu sunt indicii în acest moment de mărturie mincinoasă, pentru că acea depoziție neadevărată nu a fost făcută sub stare de jurământ pentru a deveni infracțiune. A fost o informație operativă pe care a dat-o patrulelor de poliție care căutau anturajul copilului. Pe linie contravențională poate fi sancționată", a declarat Teodor Niță, procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Constănțeanca ar putea fi amendată pentru obstrucționarea anchetei iar dacă reprezentanții IPJ o vor da în judecată, ar putea suporta și costul căutarilor.

Pentru aproape 24 de ore părinții băiatului au trăit un coșmar. Singurul semn de viață pe care l-a dat a fost mesajul de pe Facebook, din care mama sa a tras concluzia că a fost răpit din fața blocului.

Polițiștii și jandarmii au luat la pas valea portului, clădirile dezafectate din zona străzii Traian, au coborât în canalizări și au arătat fotografia băiatului taximetriștilor  din zona garii Constanța. O singură femeie, vânzătoare într-un bar din cartierul Poarta 5, a părut să-l recunoască.

Ieri, în jurul orei 18.00, tatăl unui coleg de clasă al băiatului a sunat la 112 și a dat cea mai bună veste: l-a găsit pe adolescent în zona unui supermarket, teafăr și nevătămat, la aproximativ 1 km de casă.

Ulterior, copilul a fost dus la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, acolo unde a stat de vorbă cu un psiholog, unde au ajuns și părinții copilului.


×