x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mamaia muzicii umileste presa!

Mamaia muzicii umileste presa!

de Dana Ciobanu    |    29 Aug 2005   •   00:00
Mamaia muzicii umileste presa!

Prin grija organizatorilor, dupa sosirea lui Traian Basescu, ziaristilor acreditati la Festivalul de muzica usoara Mamaia 2005 nu li s-a mai permis accesul in sala. Restrictia nu a fost ordonata de staff-ul presedintelui.

Prin grija organizatorilor, dupa sosirea lui Traian Basescu, ziaristilor acreditati la Festivalul de muzica usoara Mamaia 2005 nu li s-a mai permis accesul in sala. Restrictia nu a fost ordonata de staff-ul presedintelui.

Pentru paznicii portilor Teatrului de Vara (sau Palatului Festivalurilor, cum i se spune, mai nou) din Mamaia, ecusoanele de acreditare ale ziaristilor la Festivalul de muzica usoara nu au avut nici o valoare sambata seara. Nici inainte, nici dupa ce presedintele Romaniei, Traian Basescu, a venit sa urmareasca concursul de slagare si recitalul Proconsul. Jurnalistii care au intrat in sala pana la ora inceperii concursului au fost indrumati catre usa din dos, respectiv un culoar lateral al cladirii, plin de fire electrice.

Ajunsi in teatru, purtatorii de acreditari au fost ridicati de catre platitorii de bilet de pe scaunele rezervate presei.

Cat priveste sectorul in care a poposit presedintele, acesta a fost foarte agitat, invitatii care ocupasera scaune in acea zona fiind ridicati in graba si trimisi unde vad cu ochii, pentru a face loc familiei Basescu si suitei sale.

LIBERTATEA PRESEI. Ziaristii ramasi pe afara au avut de ales intre a asculta slagarele de dupa ziduri sau din culise (unde, in mod normal, nu este permis decat accesul artistilor si al echipei tehnice). Ordinul de restrictie dat de Petrica Munteanu, presedintele comisiei de organizare a festivalului, a fost atat de bine ascultat de paznicii de ocazie, incat jurnalistii nu au putut intra in sala nici de mana cu purtatorul de cuvant al organizatorilor, Cristian Moldovan.

Prea ocupati sa-si joace rolul de cerberi, oamenii lui Munteanu au lasat nepazite usile de acces la cabine, unde ar fi putut intra oricine, fara sa fie intrebat de sanatate. De altfel, aceasta nu este singura buba a organizatorilor. Colaborarea juriului cu reprezentantii media s-a concretizat in mai multe conferinte de presa, in care juratii si organizatorii au "tras de urechi" ziaristii, intr-un limbaj agresiv, pentru materialele negative pe care le-au publicat.

SLAGAR IN PRIMA AUDITIE. Sa dam totusi Cezarului ce-i al Cezarului. Seara de Creatie a fost slaba din punct de vedere al compozitiilor, fiind caracterizata de Dan Popi, boss-ul casei de discuri Cat Music, cu un atribut elocvent: "Nasol!".

In particular, Marcel Pavel a fost felicitat de Madalin Voicu, presedintele juriului, care i-a si comunicat ca a dat nota 10 piesei pe care a interpretat-o la Creatie, "De dragul tau". Extaziat, solistul a intrat in direct la un post de radio, cu mult inainte ca juratii sa voteze castigatorii, spunand ca, din discutiile pe care le-a purtat cu membrii juriului, a inteles ca el este favoritul.

APLAUZE. Cristina (Impact) a urcat pe scena Slagarelor chiar daca avea febra destul de mare, iar Andra a fost chemata la rampa cu aplauze care nu se mai sfarseau (la fel ca la Creatie). Alexandra Ungureanu a interpretat un "slagar in prima auditie", piesa "Plang noptile" fiind introdusa in concurs cel mai probabil pentru ca interpretii si compozitorii pieselor de rezistenta ale anului 2005 au refuzat sa participe la Mamaia. De altfel, Alexandra a simtit nevoia de a remarca in direct prezenta ei nejustificata pe scena, spunand ca spera ca melodia sa devina hit cu ajutorul publicului.

PREMIANTII
Numele premiantilor Festivalului Mamaia 2005 au fost comunicate sub cuvant ca nu vor fi dezvaluite artistilor inainte de gala. La Interpretare, castigatori sunt Ionut Ungureanu&Provincialii, Nicoleta Floroni (care a interpretat o piesa a lui Serban Georgescu, membru in juriu) si Cristian Nistor. La Creatie, topul este format din "Ramai cu mine" (compozitor - Adrian Romcescu, interpret - Andra), "De dragul tau" (compozitor - Andrei Tudor, interpret Marcel Pavel) si "Luna" (Laura Stoica si Emanuel Gheorghe).

In urma televotingului, premiile slagarelor au fost adjudecate de Mihai Traistariu ("Cat de frumoasa esti asta-seara"), Nicola ("De ma vei chema") si Andra ("Doar o clipa").
×
Subiecte în articol: observator