x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Managerul Spitalului Județean Ploiești a recunoscut că a luat mită (rechizitoriu DNA)

Managerul Spitalului Județean Ploiești a recunoscut că a luat mită (rechizitoriu DNA)

22 Sep 2015   •   20:07
Managerul Spitalului Județean Ploiești a recunoscut că a luat mită (rechizitoriu DNA)

 Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, Alexandru Băloi, a recunoscut că a luat mită pentru a înlesni plata unor facturi, atitudinea sa pe parcursul urmăririi penale fiind caracterizată de anchetatori drept ''oscilantă''.

Potrivit rechizitoriului prin care Băloi a fost trimis în judecată de DNA, inculpatul, care a fost prins în flagrant, a negat iniţial că ar fi primit mită, însă ulterior şi-a recunoscut parţial faptele.

''Pe parcursul urmăririi penale, acesta a avut o atitudine oscilantă, trecând de la negarea în totalitate a faptelor la recunoaşterea parţială a acestora'', se arată în documentul citat.

Astfel, în declaraţia iniţială pe care a dat-o în faţa anchetatorilor, în calitate de suspect, în urma flagrantului, Alexandru Băloi a negat faptul că ar fi pretins sau primit foloase necuvenite de la martorul denunţător şi a lăsat să se înţeleagă că suma de 3.000 de lei care făcea obiectul flagrantului i-ar fi fost pusă în torpedoul maşinii la service.

''Cu privire la suma de 3.000 lei ce a fost identificată în torpedou precizez în continuare că nu am cunoştinţă despre provenienţa acesteia. Sunt singurul utilizator al maşinii, dar nu-mi explic cine a pus această sumă de bani în torpedou. Maşina a fost în service la începutul lunii august şi de atunci nu am mai deschis torpedoul întrucât nu am nimic de valoare acolo'', a susţinut managerul SJU Ploieşti.

Ulterior, în faţa procurorilor, acesta a recunoscut că a primit bani de la denunţător în schimbul unor favoruri.

''Recunosc faptul că în perioada 2014 - 2015 am primit mai multe sume de bani de la domnul (...) pentru a-i înlesni plata unor facturi restante pentru firmă. (...) Ne-am întâlnit în zona sensului giratoriu din Piaţa Romană, s-a urcat la mine în maşină, am avut discuţii aşa cum au fost relatate în documentele din dosar şi a lăsat în torpedoul maşinii suma de bani care a fost identificată de organele de cercetare. Suma de bani identificată de organele de cercetare a fost în cuantum de 3.000 lei. Această sumă reprezenta o plată pentru mine în vederea ajutorului pe care aş fi putut să i-l ofer în privinţa plăţilor facturilor restante către firmă (...)'', se arată în declaraţia inculpatului cuprinsă în rechizitoriu.

Acesta a negat însă că ar fi intervenit pentru a asigura o plată făcută în luna martie 2014, susţinând că angajamentele de plată şi ordonanţările aferente facturilor din decembrie 2013 sunt semnate de fostul manager.

''Apărarea inculpatului nu poate fi reţinută întrucât, aşa cum s-a precizat, potrivit contractului de management, inculpatul Băloi Ion Alexandru răspundea de execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli pe secţii şi compartimente, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului Sănătăţii, răspundea de respectarea disciplinei economico - financiare la nivelul secţiilor, compartimentelor şi serviciilor din cadrul spitalului şi de modul de utilizare a fondurilor instituţiei'', spun procurorii.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, medicul Alexandru Băloi, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru luare de mită în formă continuată, după ce acesta a fost prins în flagrant în timp ce primea bani de la un om de afaceri.

AGERPRES

×