x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MApN: Activități dedicate Zilei Marinei în Constanța, București, Mangalia, Brăila, Tulcea și Galați

MApN: Activități dedicate Zilei Marinei în Constanța, București, Mangalia, Brăila, Tulcea și Galați

de Redacția Jurnalul    |    11 Aug 2023   •   23:00
MApN: Activități dedicate Zilei Marinei în Constanța, București, Mangalia, Brăila, Tulcea și Galați

Activități dedicate Zilei Marinei vor fi organizate de Forțele Navale Române în Constanța, București, Mangalia, Brăila, Tulcea și Galați, a anunțat vineri Ministerul Apărării Naționale (MApN).

La Constanța, sâmbătă, 12 august, de la ora 20.00, este programat un concert itinerant al Muzicii Militare a Forțelor Navale, de la Piațeta Cazino la Piațeta Perla, pe faleza din Stațiunea Mamaia.

Luni, 14 august, Ziua Recunoștinței va fi marcată printr-o ceremonie militară și religioasă care va avea loc, de la ora 8.30, la Monumentul „Crucea Marinarilor” de pe faleza din Constanța. De la ora 10.00, în fața Comandamentului Flotei va fi organizată o festivitate de conferire a unor embleme și distincții personalului militar și civil care s-a remarcat în timpul anului de instruire.

Marți, 15 august, marinarii militari vor prezenta, după o absență de patru ani, Exercițiul demonstrativ întrunit „Forțele Navale Române 2023” pe scena maritimă din fața Comandamentului Flotei.

Ceremonia va începe la ora 10.00 cu ridicarea Pavilionului, geacului și a Marelui Pavoaz la bordul navelor militare, concomitent cu intonarea Imnului de Stat al României și cu tragerea a 21 de salve de tun, conform tradiției marinărești. După alocuțiunile persoanelor oficiale și serviciul religios vor fi lansate, în apa mării, ancore de flori în memoria eroilor marinari care își dorm somnul de veci în adâncurile apelor.

„Zeul Neptun își va face apariția din largul mării, printr-o poartă de apă asigurată de remorcherele multifuncționale , și , pentru a da startul demonstrațiilor, concomitent cu salutul de deschidere a exercițiului executat de elicoptere și ambarcațiuni rapide, care vor purta drapele României, Alianței Nord-Atlantice și Uniunii Europene. Momentul va fi urmat de defilarea Navei-școală , ambasadorul onorific al României pe mările și oceanele lumii, avându-i pe vergi pe cadeții de la Academia Navală pentru a saluta publicul spectator, în timp ce un elicopter militar va lansa trei scafandri parașutiști”, arată MApN.

Inserția unor elemente de cercetare-diversiune, respingerea atacului aviației inamice, căutarea și atacul asupra unui submarin inamic, respingerea unui desant maritim, combaterea migrației ilegale pe mare și manevrarea elicopterului Puma Naval pentru apuntarea la bordul unei fregate sunt secvențele Exercițiului demonstrativ întrunit „Forțele Navale Române 2023. La finalul acestuia, navele și aeronavele militare participante vor defila prin fața publicului de pe faleza din fața Comandamentului Flotei, după care va avea loc defilarea Gărzii de Onoare.

Concomitent, pe mare vor defila veliere și ambarcațiuni civile, aeronave vor evolua în acrobații aeriene, iar pe uscat Muzica Militară a Forțelor Navale va susține un mini-spectacol.

Seara zilei de 15 august se va încheia cu un mini-concert de piese din repertoriul marinăresc pe faleza Cazinoului din Constanța, cu retragerea cu torțe a marinarilor și cu un spectacol de artificii și de drone. Retragerea cu torțe se va face, de la ora 20.00, pe traseul Cazino - Faleză - Comandamentul Flotei - Str. Remus Opreanu - Piața Ovidiu, unde Muzica Militară a Forțelor Navale își va continua reprezentația.

La ora 22.45, spectatorii prezenți în Piața Ovidiu vor fi invitați de Primăria Municipiului Constanța să urmărească un spectacol de artificii și de drone care va marca finalul celei de-a 121-a aniversări a Zilei Marinei Române.

La București, între 11 și 15 august, la ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București, publicul va putea vizita, între orele 17.00 și 22.00, o expoziție cu lucrări de pictură cu tematică marină semnate de Alexandru Ghinea, precum și o expoziție interactivă de noduri și lucrări de matelotaj, machete de nave, faruri și diferite obiecte specifice marinei.

Vineri, 11 august, între orele 20.00 și 21.30, Muzica Militară a Forțelor Navale va susține un spectacol itinerant pe traseul Piața Roma (Statuia Lupoaica) – ARCUB – Strada Lipscani (Sediul Băncii Naționale a României).

Marți, 15 august, de la ora 9.00, va avea loc o ceremonie militară și religioasă la Monumentul Eroilor Marinari din Parcul „Regele Mihai I” (zona Debarcader / Herăstrău).

La Mangalia, Ziua Recunoștinței va fi marcată luni, 14 august, începând cu ora 10.00, printr-o ceremonie militară și religioasă organizată la Monumentul Marinarului și constructorului naval, din Portul Turistic. Marți, 15 august, între orele 10.00 și 13.00, Ziua Marinei Române va fi sărbătorită în Portul Turistic Mangalia, în prezența Zeului Neptun, prin exerciții militare demonstrative, expoziții de tehnică militară, jocuri și concursuri marinărești. De la ora 21.00 va avea loc retragerea cu torțe.

La Brăila, militarii Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” vor depune luni, 14 august, coroane de flori în memoria eroilor marinari în cadrul unei ceremonii organizată în Portul Militar. Ziua Marinei Române va fi sărbătorită marți, 15 august, între orele 10.00 și 13.00, pe faleză, prin exerciții militare demonstrative, expoziții de tehnică militară, jocuri și concursuri marinărești, iar de la ora 20.30 marinarii se vor retrage cu torțe pe traseul Primărie – Grupul 329 Logistic Brăila.

La Tulcea, marinarii vor depune luni, 14 august, în Portul Militar, coroane de flori în memoria eroilor marinari. Ziua Marinei Române va fi sărbătorită marți, 15 august, de la ora 10.00, pe faleză, prin exerciții militare demonstrative, expoziții de tehnică militară, jocuri și concursuri marinărești.

La Galați, Ziua Marinei Române va fi sărbătorită marți, 15 august, de la ora 14.00, pe faleză, printr-un exercițiu naval prezentat de militarii Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu”.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: mapn ziua marinei